Cea mai verde şcoală din judeţ

Cea mai verde şcoală din judeţ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La Centrul de Documentare Ecologică, unde se desfăşoară periodic acţiuni şi orice cetăţean al comunei poate veni să se informeze, profesorii şi elevii au iniţiat Eco-maratonul şi Caravana micilor ecologişti *

Şcoala din Slobozia Conachi s-a numărat printre unităţile de învăţământ care au avut cele mai bune rezultate din ţară la concursul „Cea mai verde şcoală”, derulat de Henkel şi Centrul de Consultanţă Ecologică din Galaţi. Faptul că Slobozia Conachi a obţinut o menţiune la această competiţie este demn de toată lauda, având în vedere că au participat 272 de unităţi de învăţământ.

Una dintre cele mai importante realizări pentru care Şcoala din Slobozia Conachi a fost premiată este faptul că în incinta ei funcţionează, foarte activ, Centrul de Documentare Ecologică, dotat cu calculatoare, laptop, imprimantă performantă şi mobilier cu fonduri de la MECI – un grant de 33.500 de lei,  la care s-au adăugat  şi 4.416 de lei de la Consiliul Local.

Important a fost faptul că nu numai elevii şi profesorii au participat la manifestări pe teme ecologice, ci şi peste 300 de părinţi.

Aceştia au fost informaţi cu privire la normele ecologice europene şi au realizat un plan concret de aplicare a acestora în zona Slobozia Conachi, care a cuprins acţiuni de colectare a deşeurilor, de economisire a resurselor, dar şi informarea celorlalţi cetăţeni asupra unei conduite corecte din punct de vedere ecologic.

„Una dintre cele mai îndrăgite manifestări a fost Eco-maratonul, când profesorii şi elevii, costumaţi în tricouri verzi, au purtat prin comună pancarte cu mesaje ecologice şi au scandat lozinci. Considerând că nu sunt suficiente acţiuni numai în comuna lor, elevii şi profesorii au înfiinţat Caravana micilor ecologişti, care a  încercat să conştientizeze şi oamenii din comunele învecinate despre importanţa reciclării deşeurilor, a reducerii consumului de resurse şi a altor comportamente mai mult decât necesare pentru sănătatea planetei”.

„S-au realizat fluturaşi şi calendare ecologice, s-au distribuit numere ale revistei noastre «Pro Natura». Am dezvoltat parteneriate ecologice cu aceste unităţi de învăţământ, formând astfel o comunitate mai largă preocupată de aceste probleme”, ne-a declarat directoarea programelor educative, Lucica Florea.

Aceasta a subliniat faptul că manifestările cu caracter ecologic nu s-au oprit. În continuare funcţionează în cadrul şcolii Eco-clubul, în care elevi, părinţi şi profesori se întâlnesc de două ori pe lună şi s-a introdus la ciclul primar opţionalul „Creează-ţi  mediul”.

După cum se vede, rezultatul obţinut de Şcoala din Slobozia Conachi nu este unul întâmplător, ci este rodul a doi ani de muncă susţinută în care s-a implicat aproape toată comunitatea locală.

Comentariu foto: Elevii şi profesorii de la Slobozia Conachi s-au aflat printre premianţii concursului „Cea mai verde şcoală”

Citit 699 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.