Fără bani de ajutor social

Fără bani de ajutor social
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Vremuri grele pentru localnicii din comuna gălăţeană Vârlezi *

În condiţiile în care localitatea nu dispune de niciun loc de muncă, şi numai cinci la sută din populaţia adultă are în prezent serviciu, iar restul trăieşte din ajutoare sociale, şomaj sau pensii modeste, nu sunt bani de venit minim garantat.

Nici bani pentru ajutorul de încălzire nu există, situaţie agravată de scumpirea lemnelor de foc. „Suntem restanţi de o lună de zile la plata ajutorului social. E o problemă pentru că nici banii pentru ajutorul de încălzire nu i-am primit.

Avem nu mai puţin de 195 de dosare la venit minim garantat, dar gândiţi-vă că aici e vorba de familii şi că în realitate sunt aproximativ 600 de oameni, maturi şi copii, care depind de aceşti bani.

Pensionarii sunt săraci, iar lemnele sunt scumpe. Nu avem încă gaze în comună pentru a exista o alternativă la încălzirea cu lemne. Marţi am plătit 80 la sută din venitul minim pe luna noiembrie şi am mai avea 20 la sută din noiembrie şi suma pentru decembrie.

Plus ajutorul de încălzire. Cam 600 milioane de lei vechi ar fi suma necesară pentru a acoperi cele două ajutoare”, ne-a declarat primarul comunei Vârlezi, Ştefan Patriche. Potrivit primarului, oamenii nu înţeleg că aceşti bani vin de la Guvern şi în lipsa lor ajutorul nu poate fi plătit.

„Oamenii cred că eu sunt de vină, că nu le dau banii. E greu să le tot explic că nu am de unde să le dau dacă nu mi-au venit banii”, ne-a declarat primarul.

Citit 871 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.