Şapte medici la Centrul de Permanenţă Medicală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De sâmbătă, 27 august a.c., sănătatea oamenilor din satele de pe Valea Horincei va avea în activitatea personalului medico-sanitar de la centrul de permanenţă medicală nou înfiinţat garanţia că s-a terminat, de exemplu, pe timp de noapte, cu ridicatul din umeri – „N-avem medic”, „Dacă vă este rău, telefonaţi la Bereşti!” ş.a.m.d. Pregătită de primarul Aurel Florea, inaugurarea centrului răspunde unor nevoi mai vechi ale locuitorilor din lanţul de sate cuprins între Grăpeni şi Aldeşti.

Evenimentul de sâmbătă – a pus primăria locală la o încercare deloc uşoară! - a presupus cheltuieli băneşti, muncă şi griji. Au fost amenajate, la dispensarul sanitar uman, trei cabinete despre care domnul Florea ne-a precizat că „răspund cerinţelor europene”.  În locul vechilor ferestre, termopane. Pe jos, gresie. Dotare cu mobilier nou. Canapele. Asigurarea confortului pentru „halatele albe” aflate în serviciu a mers până la oferirea de condiţii care să le permită, indiferent de oră, dacă vor, să facă duş.

Numărul medicilor care se vor afla la dispoziţia populaţiei, 24 de ore din 24, inclusiv sâmbăta şi duminica – şapte. Dintre aceştia, doi sunt de la Galaţi.  Alţi câţiva, de la cabinetele individuale din comunele vecine. Numărul telefonului fix, de la camera de gardă: 0236/347505. La inaugurare sunt aşteptaţi, între alţi domni, prefectul judeţului şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea.

Citit 663 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.