Bucurii și cadouri de la oamenii în uniformă

Bucurii și cadouri de la oamenii în uniformă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorilor Pascale, polițiștii locali, în ciuda situației actuale de la nivel național și a activităților intense de ordine publică, control activități comerciale, pază și siguranță, au reușit, prin eforturi proprii, dar și cu sprijinul Asociației Profesionale a Polițiștilor Locali, precum și a sindicatulului care îi reprezintă, să aducă puțină bucurie unor familii defavorizate. Astfel, mai multe familii au avut pe masa de Paște toate produsele tradiționale (cozonac, ouă roşii, carne de miel), dar și legume, fructe și produse lactate.

"Chiar dacă trecem printr-o perioadă grea, nu am uitat nici în acest an de semenii noștri, oameni care se confruntă cu o situație financiară precară și nu își permit să aibă minimul necesar în zilele de sărbătoare. Polițiștii locali, care sunt la datorie 24 de ore din 24, au întins o mână de ajutor și au reușit să aducă un strop de fericire unor familii care se confruntă cu probleme finaciare, și nu numai. Tot zilele acestea, beneficiind de sprijinul unor oameni de bună credință, polițiștii locali au împărțit măști de protecție persoanelor trecute de 65 de ani", a precizat Petrică Hahui, directorul general al Poliției Locale Galați.

Polițiștii locali le-au oferit vârstnicilor, în trei dintre cele mai aglomerate piețe agroalimentare, peste 200 de măști de protecție.

Citit 1517 ori Ultima modificare Luni, 20 Aprilie 2020 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.