Colaj de curcubeie, în autobuzele Transurb (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Colaj de curcubeie, în autobuzele Transurb (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

De 20 de ori "Totul va fi bine!" şi tot atâtea curcubeie pline de speranţă. Este afişul pe care l-au putut privi gălăţenii care au călătorit, în ultimele zile, cu autobuzele Transurb. Desenele, unele surprinzător de inspirate şi îndrăzneţe, altele fermecătoare prin inocenţa şi naivitatea mânuţei care le-a realizat, alcătuiesc un colaj numai bun de admirat şi înţeles pentru această perioadă plină de incertitudini şi temeri.

După cum am aflat de la directorul general al companiei publice de trasport local, Mihai Cadinoiu, micii artişti care au decorat toată flota de autobuze sunt chiar copiii salariaţilor Transurb.

"Încă de la începutul pandemiei, şi-au încurajat părinţii pentru a munci, pentru a le asigura viitorul. De asemenea, i-au încurajat şi pe cei apropiaţi, şi pe călători, pentru că îşi doresc cu ardoare revenirea la normalitate. Recunosc, şi eu am fost impresionat la acel moment de mesajele şi desenele lor, şi am fost de acord să expunem în autobuze toate lucrările strânse", ne-a declarat Mihai Cadinoiu.

 
Citit 2371 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2020 10:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.