Mai multe persoane din municipiul Galaţi, recent revenite din străinătate şi care ar fi trebuit să stea în izolare la domiciliu, au fost depistate în locuri publice din oraş. Una dintre ele, o tânără de 25 de ani, nu ar fi dat, poate, nas în nas cu poliţia, dacă nu ar fi mers la un amanet chiar a doua zi după ce a revenit din Marea Britanie. "Întâlnirea" a avut loc în incinta unei case de amanet de pe bulevardul Traian Vuia, loc unde poliţiştii Secţiei 4 au ajuns ca urmare a unei sesizări privind furtul unei bijuterii. "La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate nu se confirmă, dar verificând persoana găsită în interiorul magazinului, o femeie, de 25 de ani, din municipiul Galați, au constatat că aceasta figurează ca izolată la domiciliu, din data de 25 mai, fiind sosită din Marea Britanie", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Pentru că nu a stat în casă, tânăra a fost amendată cu 2.000 de lei şi a ajuns într-un centru de carantină, unde va trebui să rămână pentru 14 zile. Cu aceeaşi sancţiune a fost "recompensat", în aceeaşi zi, şi un bărbat de 51 de ani, căutat acasă de poliţiştii Secţiei 3 care au vrut să verfice dacă acesta respectă măsura izolării. Contactat telefonic, bărbatul, care se afla în oraş, le-a spus poliţiştilor că nu avea cunoştină de această obligaţie, dar asta nu l-a scutit nici de amendă şi nici de carantinarea forţată, timp de două săptămâni.
Gălăţeni izolaţi, găsiţi pe stradă Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt radarele în weekend 13 indivizi violenți vor da socoteală pentru un măcel într-o benzinărie Locuință distrusă de flăcări la Furcenii Noi Trei gălăţeni, dintre care doi copii, intoxicaţi cu monoxid de carbon Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile
Mai multe din această categorie: