Bacalaureat cu comisie străină

Bacalaureat cu comisie străină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Puţin a lipsit ca elevii să refuze participarea la probă”, susţine lidera de sindicat din liceu *

Proba de testare a competenţelor digitale din cadrul bacalaureatului a fost una cu emoţii pentru elevii de la Colegiul „Calistrat Hogaş”.

Profesorii de informatică au refuzat să participe la examen, nemulţumiţi de salarizare şi de proiectul Legii Educaţiei.

Ca urmare, conducerea ISJ, cu acordul ministerului, a înlocuit membrii comisiei din liceul respectiv, astfel încât examenul să se poată desfăşura.

„Examenul se desfăşoară cu profesori suplinitori în comisie, veniţi de la alte unităţi. Ceea ce e împotriva regulamentului, care spune că proba se dă cu profesorul de la clasă”.

„Ne pare rău că suntem singurii care am rămas pe baricade, deşi s-au mai lăudat că vor să boicoteze şi profesorii de la alte licee”.

„Ca supraveghetori au adus nişte profesori pensionari din şcoală şi nişte cadre didactice care au ore puţine”.

„Suntem 30 de oameni care am semnat pentru boicotarea bacalaureatului şi vom face acelaşi lucru şi la proba de competenţe într-o limbă străină care se va desfăşura la începutul lui iunie”.

„Sperăm că atunci vom fi mai mulţi”, ne spune lidera de sindicat din şcoală, profesoara de informatică Adriana Ciocănel.

Aceasta susţine că şi elevii erau revoltaţi când au auzit că vor da examen cu profesori din afara şcolii:

„Puţin a lipsit ca elevii să refuze participarea la probă. Însă până la urmă au înţeles că trebuie să intre la examen. Erau nemulţumiţi că nu se respectă şi pentru ei metodologia”.

„Sunt convinsă că nu vor fi probleme să capete calificative bune, pentru că noi ne-am făcut datoria să-i învăţăm pe tot parcursul anului şcolar să se poată prezenta cât mai bine la examen”, mai spune Adriana Ciocănel.

SIP salută iniţiativa celor de la „Hogaş”

„Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi salută iniţiativa şi, totodată, curajul angajaţilor Colegiului Naţional ˝Calistrat Hogaş˝ din Tecuci”.

„Doar acţiunile ferme cu un procent cât mai mare de participanţi vor putea stopa politica abuzivă dusă de conducerea Ministerului Educaţiei”.

„În acest sens, facem un apel către toţi profesorii să se alăture tuturor formelor de protest”, se arată într-un comunicat transmis de liderul SIP, Valeriu Diculescu.

Acesta susţine că şi profesorii de la Grupul Şcolar de Marină, cei de la „Metalurgic” şi cei de la „Traian” au intenţionat să boicoteze bacalaureatul, dar s-au răzgândit.

Citit 621 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.