Anca M. ne-a scris: „Sunt însărcinată în luna a şasea şi asta se vede cu ochiul liber. Mă întorceam după o zi grea de la serviciu şi am urcat într-un maxi taxi plin”.
„Am rugat nişte tineri care stăteau jos să mă lase pe mine să stau, pentru că nu mă puteam ţine pe picioare”.
„Nu vă pot spune ce mi-au auzit urechile. De ruşine şi de nervi am coborât aproape plângând la prima staţie şi am mers pe jos până acasă”.
„Mi-e şi frică să mă gândesc că şi eu fac un copil, când îi văd pe tinerii ăştia cum se comportă”.
„Şi nimeni n-a spus nimic în apărarea mea. Mai erau oameni în maşină şi n-au scos o vorbă. E normal ca nimeni să nu ia atitudine?”.
Discuţia despre normalitate ar fi prea lungă. Un singur lucru ar putea lămuri reacţia adulţilor din maşină. Or fi fost părinţii tinerilor respectivi.
Şi ei au o sarcină, care, însă, nu se vede.
