Renovarea i-a adus o amendă

Renovarea i-a adus o amendă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un bărbat a fost amendat din cauza deșeurilor provenite din amenajarea apartamentului. În timpul acțiunii de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au constatat că bărbatul a depozitat pe spațiul verde aferent unui bloc de pe strada Feroviarilor un număr de 20 de saci cu deșeuri, provenite din amenajarea unui apartament. De asemenea, acesta nu a putut face dovada existenței unui contract încheiat cu operatorul licențiat în municipiul Galați, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 200 de lei, conform prevederilor Legii 24/2007, și cu avertisment scris în conformitate cu prevederile HCL 316/2019. Ca măsură complementară, s-a dispus eliminarea deșeurilor printr-un operator licențiat, iar ulterior sacii cu moloz au fost ridicați de pe spațiul verde.

Citit 1882 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Aprilie 2021 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.