Domnul şi doamna director Mihăilescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şcolile nr. 1 şi 2 din Independenţa sunt conduse „în familie”. Profesorul de istorie Adrian Mihăilescu este de 18 ani directorul Şcolii nr. 2, soţia lui, Mihaela Mihăilescu, e de 15 ani directoare la Şcoala nr. 1, dar, după cum mărturiseşte soţul, l-a depăşit la capitolul experienţă.

S-au cunoscut la Universitatea din Iaşi. Iarna fac naveta la Galaţi, în sezonul estival, ca în poezie, „locuinţa lor de vară e la ţară”.

„E o emulaţie permanentă între şcoli, şi acasă ne certăm din cauza şcolilor. Suntem cei mai tari la chimie. Avem cel mai bun profesor de chimie din judeţul Galaţi, pe Iulian Corneci”, spune cu mândrie directorul.

Planuri de reabilitare

„Deşi primarul are altă orientare politică decât directoarea Şcolii nr. 1, ne-a ajutat mult. Eu nu sunt genul de activist, dar un cardinal de taină pot fi”, spune zâmbind Adrian Mihăilescu. Primarul a investit în ambele instituţii de învăţământ.

Şcoala nr. 2 arată bine, dar se poate şi mai bine. „Am closet, nu toaletă”, spune dezamăgit directorul. Doar grădiniţa din cadrul şcolii are toaletă modernă interioară şi un loc de joacă bine amenajat.

Adrian Mihăilescu are un plan de reabilitare a şcolii în valoare de 9 miliarde de lei vechi pe care speră să-l pună în practică măcar pe bucăţele. Începutul ar fi un acoperiş nou, izolaţia pereţilor şi o extindere a şcolii pentru o toaletă interioară modernă.

Citit 1157 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.