Evaluări obligatorii la fiecare clasă

Evaluări obligatorii la fiecare clasă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*Fiecare elev va fi testat în primele săptămâni de şcoală, pentru a se stabili nivelul de la care porneşte

Începând de anul acesta, conform noii Legi a Educaţiei, copiii de la grupa pregătitoare şi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi evaluaţi la sfârşitul anului şcolar, în ultimele două săptămâni ale semestrului al II-lea, iar rezultatele vor fi trecute în portofoliul lor personal.

În „Foaia de parcurs”, document pe care ministrul Daniel Funeriu l-a transmis către toate inspectoratele şcolare, printre măsurile care se vor implementa în noul an şcolar se numără şi aceea că toţi elevii, indiferent de clasă, vor trece, începând din această toamnă, printr-o evaluare iniţială în primele zile de şcoală (în afară de evaluările finale). 

Notele sunt secrete

În respectivul document se precizează că notele nu vor fi trecute în catalog şi nu au rol de ierarhizare a elevilor, ci reprezintă doar un reper pentru stabilirea parcursurilor individuale ale lor.

Evaluările iniţiale vor fi urmate de şedinţe individuale cu elevii şi părinţii acestora prin care li se va comunica stadiul de pregătire a copilului şi se va stabili un plan de remediere, acolo unde este cazul.

În documentul ministerial se precizează că „este interzisă comunicarea publică a rezultatelor individuale”, cei care fac acest lucru urmând să fie sancţionaţi. Singurul care poate să facă prezentarea publică a rezultatelor globale, nu individuale, este directorul unităţii de învăţământ.

Disciplinele la care vor fi evaluaţi elevii

La clasa I, evaluarea iniţială va avea în vedere dezvoltarea fizică, socio-emoţională, cognitivă, de limbaj şi comunicare, precum şi dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor de învăţare. 

La clasa a II-a vor primi testare la limba română şi matematică, iar la clasa a III-a şi a IV-a se va adăuga şi una la ştiinţe. Elevii din clasele a V-a şi a VI-a vor da test la română, limbă modernă 1, matematică, fizică şi biologie.

Cei de la a VII-a şi a VIII-a vor fi evaluaţi şi la chimie şi cultură civică, pe lângă disciplinele la care au fost testaţi în clasele anterioare. Elevii de liceu vor fi testaţi la aproape toate materiile: română, cele două limbi străine, matematică, fizică, chimie, informatică, biologie, geografie, istorie, discipline socio-umane şi  discipline de specialitate.

Citit 1942 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.