Ciprian Necula merge la terapeut

Ciprian Necula merge la terapeut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Are „autism sever grav” şi se tratează la un cabinet psihologic din Galaţi, din câte ştim singurul specializat pe astfel de afecţiuni *

Despre problemele lui Ciprian Necula din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, am mai scris cu ceva timp în urmă.

„El are autism sever grav, diagnostic descoperit la vârsta de un an şi zece luni”, ne povestea mama lui Ciprian - Constanţa Necula. „De atunci, încercăm să ne ajutăm copilul şi pe lângă tratamentul alopat - prin bunăvoinţa şi generozitatea unor gălăţeni,  mulţi dintre ei anonimi - acest copil a putut începe şedinţele de consiliere”.  

Micuţul  Ciprian Necula, acum în vârstă de 5 ani şi 10 luni, este în evidenţa Cabinetului de Neuropsihiatrie din Galaţi, iar în prezent este inclus într-un program de recuperare specifică celor diagnosticaţi cu autism, condus de soţii Daniela şi Adrian Turcu.

Astfel, de trei luni, graţie omeniei cititorilor noştri, Ciprian Necula participă la şedinţele de logopedie ale Cabinetului psihologic (strada Melchisedec Ştefănescu, fostă Vultur, nr. 14), din câte cunoaştem, singurul cabinet din Galaţi care se ocupă de consilierea  copiilor cu probleme de autism.

„În cadrul cabinetului nostru, cu cei câţiva copii cu care lucrăm - între care şi Ciprian Necula - facem  terapie comportamentală combinată cu terapia multimodală”, ne-a spus psihologul Adrian Turcu.

Apreciem iniţiativa soţilor Turcu de a deschide şi la Galaţi un astfel de cabinet şi de a întinde o mână de ajutor familiilor cu copii suferinzi de autism. Mulţi dintre ei se deplasau la sute de kilometri pentru a putea face câteva ore de terapie, la una-două luni.

„Rezultatele se văd în timp, mai ales cele privind comunicarea verbală, a continuat interlocutorul. Stimularea verbalizării se lucrează după programe curiculare adaptate; în primele luni, preocuparea oricărui specialist fiind aceea de a-i învăţa pe aceşti copii să deprindă abilităţile de a se prezenta la lecţii, de a învăţa să stea pe scaun, de a fi cuminte când i se cere... Unii dintre copii învaţă abia în două luni să vină la masă...”.

În ceea ce-l priveşte pe Ciprian Necula, după trei luni de terapie la amintitul cabinet, patru ore pe zi din care una „bonus”, mama acestui copil spune că se văd îmbunătăţiri, în sensul că Ciprian a devenit un pic mai receptiv.

Şi acest copil se poate trata, datorită generozităţii cititorilor noştri, subliniam, mulţi anonimi.

„Aş dori să mulţumesc tuturor celor care ne-au dat un semn că le pasă şi, de asemenea, doresc să mulţumesc familiei Alina şi Marius Cozma, care de trei luni ne ajută cu transportul copilului de la Frumuşiţa la Galaţi şi înapoi. Dumnezeu să le dea sănătate la toţi cei care ne sprijină!”

În continuare e nevoie de ajutor, de aceea cei care doresc să-i susţină tratamentul lui Ciprian Necula pot depune orice sumă în contul deschis la CEC numărul: 2511. 0215 / 171. 102 092, pe numele doamnei Constanţa Necula, mama lui Ciprian. Doamne ajută!

Citit 1978 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.