Puțin peste 600 de ucraineni ne-au trecut granița

Puțin peste 600 de ucraineni ne-au trecut granița
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Numărul refugiaților din Ucraina care ne-au trecut granița în ultimele 24 de ore luate în calcul la raportare a scăzut semnificativ față de intervalul precedent.

În privința intrărilor în țară, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 510 refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au venit în ţară 94 de ucraineni. Astfel, 604 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore monitorizate, cu 181 mai puțini decât în intervalul precedent.

Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 265 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați.

Ucrainenii au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, luni, 21 noiembrie, la blocul M11 erau 103 refugiați. La Baza "Siderurgistul" erau libere toate locurile disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 26 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 103 locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală.

Citit 582 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2022 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.