A încetat din viață regizoarea Sanda Manu

A încetat din viață regizoarea Sanda Manu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sanda Manu a murit astăzi, 19 aprilie, la vârsta de 89 de ani, informează Radio România Cultural. Vestea a fost confirmată și de actrița Oana Pellea, fostă elevă a Sandei Manu.

„Când îți pleacă o parte din suflet… îl petreci în Tăcere. Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată… Doamna Sanda Manu… Tăcere. Rugă. Multă Iubire. Enormă recunoștință. Și iar… Iubire. Și iar… tăcere”, a scris Oana Pellea, pe Facebook.

La începutul lunii martie, actorul Radu Gheorghe anunța că a vizitat-o pe marea regizoare Sanda Manu, fosta lui profesoară de actorie, într-un azil de bătrâni, un centru privat din Snagov.

Sanda Manu s-a născut în anul 1933, fiind fiica apreciatului actor Ion Manu, scrie Radio România Cultural.

„A fost căsătorită cu actorul Ștefan Tapalagă, cu care are un copil, Irina. A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București. După absolvirea facultății, a lucrat ca regizor de teatru și de televiziune și ca profesor universitar la IATC, devenit după 1989, ATF, iar în final UNATC”, notează Cinemagia.

Sanda Manu a regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune. A montat spectacole în teatre din Germania și Statele Unite, efectuând turnee la Belgrad, Varșovia, Moscova, Riga și Berlin.

„Inteligența, sensibilitatea, foamea de cultură, ambiția, uriașa putere de muncă, grija față de tânăra generație și dragostea pentru țară au făcut din Sanda Manu una dintre personalitățile cele mai respectate și îndrăgite în lumea teatrului”, spunea Radu Beligan, conform Cinemagia.

Citit 1272 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Aprilie 2023 18:27

1 comentariu

  • postat de Un galatean
    Joi, 20 Aprilie 2023 08:52
    82.76.59.***
    Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace….mare pierdere pentru arta romaneasca si nu numai.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.