Momente de adâncă trăire spirituală la Tecuci

Momente de adâncă trăire spirituală la Tecuci
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ultima decadă a lunii aprilie 2023, creștinii din Tecuci și din localitățile limitrofe au beneficiat de prezența ÎPS Casian, care a prilejuit momente de adâncă trăire spirituală și de înzdrăvenire în temeiurile învățăturilor creștinești.

Mai întâi a fost prăznuirea Sf. Gheorghe - patronul spiritual și ocrotitorul Tecuciului, sub veghea și cu participarea ÎPS Casian, a cărui predică în fața altarului a pus accentul asupra pildei oferite de jertfa lui Iisus și a Sf. Gheorghe în păstrarea dreptei credințe și a moralei creștine. A contribuit la crearea unei stări de puternică vibrație emoțională și corul bărbătesc din Barcea, care, prin bogatul său repertoriu, le-a oferit credincioșilor momente înălțătoare și o stare de adâncă și pioasă emoție.

A fost apoi ziua de 29 aprilie, când ÎPS Casian a participat și a coordonat ceremonia de omagiere a celor doi veterani centenari din Tecuci, desfășurată la Biserica "Sf. Ioan", cu participarea preoților din oraș, a Consiliului Local și a unui numeros public. Ca de fiecare dată, în cadrul cinei comune organizate de Protopopiatul Tecuci, ÎPS Casian ne-a cucerit cu numeroasele pilde, parabole și învățături creștinești, într-o atmosferă de caldă pietate.

Citit 591 ori Ultima modificare Luni, 01 Mai 2023 10:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.