Vămile, tot mai aglomerate înainte de weekend

Vămile, tot mai aglomerate înainte de weekend
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în creștere față de ziua de joi, depășind pragul de 1.100 în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 943 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 208 persoane. Astfel, 1.151 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru, cu 107 mai mulți decât în intervalul anterior.

Vineri, 7 iulie, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați avea disponibile 204 locuri pentru refugiații ucraineni, însă niciunul dintre cei fugiți din calea războiului nu se afla în această unitate de cazare. Ucrainenii au mers în locațiile puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit, cei mai mulți fiind găzduiți la locuințele sociale ale Primăriei. Astfel, vineri, 7 iulie, la blocul M11 erau 93 de refugiați, la internatele și sălile de sport erau ocupate șase locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 72 de locuri din 327.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat opt permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni.

Citit 792 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iulie 2023 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.