Un pompier a predat poliției un portofel găsit

Un pompier a predat poliției un portofel găsit
Plutonier adjutant Robert Jan Diaconu
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Un portofel cu acte și bani a ajuns înapoi la proprietarul care îl pierduse, grație unui om cu suflet mare

Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a făcut un gest de normalitate, care este însă din ce în ce mai rar în societatea în care trăim. Bărbatul a găsit, miercuri seara, în zona Bisericii Catolice din oraș, un portofel, care fusese scăpat de cineva în iarba din zonă. Angajatul ISU Galați a analizat obiectul, a constatat că acesta conținea bani, acte și carduri și a presupus că fusese pierdut.

"Robert Jan Diaconu este angajat al ISU Galați din 2006. Ieri-seară a găsit portofelul, iar azi-dimineață, când a intrat în serviciu, a raportat superiorilor și a predat obiectul. Portofelul a fost predat polițiștilor, urmând ca aceștia să-l restituie proprietarului", ne-a declarat colonelul Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Acesta ne-a mai spus că pompierul nu s-a gândit nicio clipă să își însușească bunurile din portofel sau banii, fiind convins că acestea trebuie să fie returnate proprietarului. Un gest frumos, care cu siguranță îi va însenina ziua păgubitului.

Citit 2935 ori Ultima modificare Vineri, 15 Septembrie 2023 07:02

1 comentariu

  • postat de Nimeni
    Vineri, 15 Septembrie 2023 07:36
    86.124.201.***
    Respect, pentru gest , ca om și meserie.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.