Artefacte ale muzeelor gălăţene, expuse la Roma

Artefacte ale muzeelor gălăţene, expuse la Roma
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Expoziţia "Dacia. L'ultima frontiera della romanità" a fost deschisă, luni, 20 noiembrie, la Muzeul Naţional Roman din Roma ("Termele lui Diocleţian"). Expoziţia este concepută şi coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul său fiind prezentate circa 1.000 de artefacte din colecţiile a 47 de muzee româneşti, inclusiv Muzeul Judeţean de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi şi Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci.

Expoziţia reprezintă cel mai valoros proiect expoziţional din ultimii 25 de ani dedicat civilizaţiei geţilor şi dacilor, precum şi civilizaţiilor primilor migratori în spaţiul de la nord de Dunăre. Versiuni ale expoziţiei au mai fost prezentate la Madrid (în 2021) şi la Bucureşti (în 2022), având foarte mare succes la public.

Evenimentul marchează o dublă aniversare pentru relaţia bilaterală româno-italiană: 15 ani de la semnarea parteneriatului strategic consolidat şi 150 de ani de la înfiinţarea primei agenţii diplomatice a României în Italia. Expoziţia va rămâne deschisă până în aprilie 2024.

Citit 586 ori Ultima modificare Joi, 23 Noiembrie 2023 07:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.