Marea Unire - vis și dăruire

Marea Unire - vis și dăruire
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Dincolo de a fi un simplu topos al cunoștințelor, Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" (Nr. 13) din Galaţi își dorește să devină pentru elevi un spațiu în care se proiectează inedite experiențe de învățare, menite să formeze acele valori etice și estetice atât de necesare discipolilor.

Marți, 28 noiembrie, întreaga "suflare" 13 s-a reunit pentru a serba Unirea. Bunicii, părinții, elevii și dascălii, în port tradițional, au simțit și au trăit "Marea Înfăptuire". Pe scenă, elevii de gimnaziu au dat glas emoțiilor și au readus din negura trecutului figuri ale eroilor ce au pus dragostea de neam pe Altarul Idealului Unirii.

Versurile sensibile recitate cu bucurie ne-au purtat în trecut și ne-au îndemnat să medităm la sacrificiile înaintașilor, la jertfa lor pentru Pace și pentru Libertate, valori de care ne bucurăm astăzi. Imnul și doina simbolizează idealurile neamului, dorul și tumultul sufletesc, elevii noștri interpretând cu solemnitate aceste creații. Dansul - o înaltă expresie a noțiunii de frumos - a constituit un alt popas în universul valoric românesc, un colaj de dansuri populare fiind prezentat de talentații noștri elevi.

Muzica a însuflețit publicul, iar elevii de la corul "Dor de cânt" au oferit adevărate petale de suflet, vocile lor fiind ecouri ale dragostei de neam. Istoria, muzica, tradiția și arta cuvântului s-au împletit firesc sub forma unei șezători prin care s-au reconstituit momentele esențiale ale Marii Uniri.

Toate aceste momente au constituit o frumoasă incursiune în universul spiritual al neamului nostru, o lecție despre valorile ce ne definesc.

Citit 896 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 02:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.