UPDATE. Ecosal, amendat a doua oară, pentru copaci și trandafiri asfaltați (FOTO)

UPDATE. Ecosal, amendat a doua oară, pentru copaci și trandafiri asfaltați (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

După amenda de 5.000 de lei, pentru copacii asfaltați pe strada Bravilor, Serviciul Public Ecosal a primit, tot de la Garda de Mediu, o nouă sancțiune. Tot de 5.000 de lei. Pentru alți copaci pe care i-a asfaltat, plus niște trandafiri, pe Aleea Bravilor.

Dacă asfaltarea arborilor de pe strada Bravilor a fost catalogată de Primăria municipiului Galați ca fiind „greșeala unei echipe care a dat dovadă de exces de zel, asfaltând integral acea porțiune de trotuar”, situația descoperită de Garda de Mediu Galați pe Aleea Bravilor sfidează orice imaginație. Sunt mai mulți copaci asfaltați, la fel și trandafirii din fața porților. Imaginile, puse la dispoziție de Garda de Mediu Galați, sunt cât se poate de elocvente. Situația pare să fie mult mai veche, dar nesesizată de nimeni până acum. În urma controlului efectuat, Garda de Mediu a descoperit că autorul asfaltării copacilor și trandafirilor de pe Aleea Bravilor (care este diferită de strada Bravilor) este tot Ecosal.

„Arborii vs. Asfaltul: Episodul 2” este titlul cu care Garda de Mediu Galați relatează pe pagina proprie de Facebook, acțiunea desfășurată pe 6 martie 2024.„Astăzi, Garda de Mediu Galați intervine din nou pentru a soluționa o problemă similară, care afectează mediul înconjurător al orașului nostru. După ce am fost sesizați cu privire la situația de pe o nouă stradă, am constatat cu îngrijorare că mai mulți copaci, inclusiv trandafirii, au fost asfaltați. Această acțiune reprezintă o încălcare gravă a normelor de protecție a mediului și a legislației în vigoare. Garda de Mediu Galați nu tolerează astfel de practici care pun în pericol sănătatea și integritatea ecosistemului urban. În urma verificărilor efectuate de comisarii noștri, s-a dispus luarea unor măsuri urgente pentru refacerea zonei afectate”, afirmă instituția.

„Ne reafirmăm angajamentul față de protejarea și conservarea mediului înconjurător și ne asigurăm că vom monitoriza îndeaproape evoluția situației. Vă îndemnăm să fiți vigilenți și să ne sesizați orice abateri sau încălcări ale legislației de mediu, pentru a putea acționa prompt în interesul comunității noastre și al mediului înconjurător!”, este mesajul Gărzii de Mediu.

După cum am aflat de la Ionuț Bejan, comisar-șef al Gărzii de Mediu Galați, Ecosal va fi sancționată cu suma de 5.000 lei, conform prevederilor Legii 24/2007 și i se va impune măsură de refacere a spațiilor verzi distruse.

 

Citit 3186 ori Ultima modificare Joi, 07 Martie 2024 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.