Pregătire prin post și rugăciune pentru întâmpinarea Sfintelor Paști

Pregătire prin post și rugăciune pentru întâmpinarea Sfintelor Paști
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză și începutul Postului Mare, 17 martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt lăcaș, în prezența unui număr mare de credincioși.

Întrucât Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, urma să împlinească a doua zi (pe 18 martie n.a.) 69 de ani, în cadrul slujbei au fost rostite și rugăciuni de mulțumire pentru darul vieţii şi roadele slujirii Înaltpreasfinţiei Sale la Dunărea de Jos.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Matei, în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre iertare, post şi neagonisire.

Vorbind despre perioada în care ne pregătim prin rugăciune, post și pocăință pentru Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ierarhul locului a precizat că starea de postire din această călătorie spre Sfintele Paşti trebuie să fie permanent o stare de iertare şi de bucurie.

”Împreună cu preacucernicii părinţi slujitori şi cu evlavioşii creştini de toate vârstele, aşa cum arată familia Dunării de Jos, ne-am regăsit înţelegând că iertarea Mântuitorului Hristos o obţinem doar atunci când ne uşurăm de neputinţa de a ierta pe aproapele nostru. Calea cea mai bună, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a învăţat, este aceea prin care cu nimic nu suntem asemenea cu Dumnezeu decât atunci când iertăm pe aproapele nostru. Astfel, călătoria noastră luminoasă spre Sfintele Paşti va fi regăsirea luminii din inimi în faptele milosteniei creştine, după putere”, a spus ierarhul Dunării de Jos.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, consilierul eparhial pentru protocol, preotul Daniel Tănasă, a transmis Înaltpreasfinţiei Sale, în numele slujitorilor şi credincioşilor din judeţele Galaţi şi Brăila, doriri de sănătate şi ajutor de la Dumnezeu pentru continuarea slujirii poporului de la Dunărea de Jos ca şi până acum, cu vrednicie şi bogate roade spirituale.

Înaltpreasfinţia Sa a rostit și rugăciunea specială pentru intrarea în Postul Mare și a adresat câteva îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea așa cum se cuvine a perioadei care urmează, invitându-i totodată să participe la slujbele speciale premergătoare Învierii ce se vor oficia în toată această perioadă, în cadrul cărora se va intona Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Citit 1433 ori Ultima modificare Marți, 19 Martie 2024 02:25

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Luni, 18 Martie 2024 19:54
    5.13.215.***
    S-au pregatit"credinciosii" cu ceapa si usturoi. Cel mai imputit bloc, K1 din 17, ti se imput hainele in 2 secunde. Am fost la cineva in vizita si credeam ca blocul unde stau eu e cel mai imputit. Exista altii mai tari pare.
    2
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.