Compania Națională Poșta Română a anunțat programul de lucru al subunităților poștale în perioada minivacanței de Paște, cu mențiunea că distribuirea pensiilor va reîncepe în data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Astfel, toate subunitățile poștale din mediul rural și urban vor fi închise pe 1 mai, de Ziua Muncii, și vor funcționa normal pe 2 mai. În perioada 3-6 mai, toate subunitățile poștale vor fi închise, urmând a-și relua programul normal de funcționare începând din 7 mai.
Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui), precum și prima și a doua zi de Paște sunt zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, preluate și în Contractul Colectiv de Muncă, precizează Poșta Română.