La Smârdan s-a furat startul în organizarea sărbătoririi zilei de 1 Iunie
Copiii din comună, de la grădiniță și cei din clasele I-IV, împărțiți în două grupe, au plecat pe rând, pe data de 18 și 25 mai, la Tulcea unde au vizitat Centrul Muzeal Eco-turistic ”Delta Dunării”.
Apoi, pe data de 25 mai, la ora 6,00, copiii din clasele V-VIII au plecat la Sinaia, unde au vizitat tot ce se poate vizita la castelele Peleș și Pelișor, apoi prin bunăvoința oficialităților din Sinaia au primit gratuit șansa de a urca cu telegondola, la cota 1400 și apoi la cota 2000.
În total au beneficiat 571 de persoane din comuna Smârdan, copii, profesori și părinții, costul total ridicându-se la 50.000 de lei, bani achitați integral de organizatorii comunali locali ai evenimentului. Anul trecut, de ziua lor, 400 de copiii din Smârdan, îmbarcați în 11 autocare, au primit în dar o vizită la Delfinariul din Constanța. Şi cum a călători înseamnă a-ţi lărgi orizontul, copiii au mai urcat o treaptă de cunoaștere, chiar înainte de ziua lor.