La români, în urmă cu sute de ani, Biserica le indica oamenilor cum să facă dragoste astfel încât să nu păcătuiască
Perversiunile şi vrăjile de amor erau pedepsite cu moartea, la fel şi adulterul, iar instrumentele sexuale erau interzise. În schimb, unele mărturii documentare vorbesc despre orgiile organizate de nobili şi despre adevăratele clanuri de prostituate conduse chiar de slujitorii Bisericii.
Pravilele din secolul al XVI-lea indicau pedepse aspre pentru femeile acuzate de lesbianism, dar și pentru sexul oral, considerat un mare păcat. Conform scrierilor, orice creştin trebuia să ţină în casă două paturi, pentru bărbat şi pentru femeie, iar relaţiile sexuale trebuiau să se petreacă doar ”cu rost”.
”Se cade tot creştinului, muierii şi bărbatului, două paturi să aibă de aşternutul lor şi de ei şi să se culce duminica şi într-alte zile sfinte şi la praznice domneşti şi în săptămâni mari, iară nu să se tăvălească de-a pururiea ca porcii într-o tină”, informau autorii volumului ”Medicina şi Farmacia în trecutul românesc”. Sexul în timpul menstruaţiei era interzis cu desăvârşire, de teama naşterii unor copii cu handicap şi chiar a leproşilor. Sexul oral era interzis cu desăvârşire ca fiind un mare păcat. Interzise și incriminate erau și alte perversiuni, precum incestul sau zoofilia. Pravilele indicau pedepse cu moartea pentru perversiuni, iar unele dintre ele erau arderea pe rug.
Vrăjitoarele și infidelii ajungeau pe rug
Cu moartea era pedepsit și adulterul, iar condamnarea era transformată într-un spectacol macabru, din care nu lipseau instrumentele de tortură. Farmecele de dragoste erau, de asemenea, pedepsite cu moartea, în epoca medievală, însă prostituția nu putea fi înlăturată. În Evul Mediu, pe teritoriul actual al ţării, fenomenul era fie privit cu îngăduinţă, fie pedepsit aspru, cu condamnarea femeilor la moarte, în funcţie de epocă. Unele mărturii din secolul al XIV-lea prezentau clanuri de femei prostituate conduse chiar de preoţi.
(articol realizat din surse online)
