Efectele lipsei vieții sexuale asupra sănătății. Riscuri, beneficii și impact

Efectele lipsei vieții sexuale asupra sănătății. Riscuri, beneficii și impact
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deși majoritatea oamenilor nu își pot imagina o viață fără sex, din când în când este firesc să trecem printr-o perioadă fără activitate sexuală. Inevitabil, acest lucru va avea un impact atât asupra corpului, cât și asupra psihicului, pentru că o viață sexuală împlinită merge mână în mână cu o mai bună sănătate mintală, fizică și emoțională.

Care sunt beneficiile sexului

Printre beneficiile sexului se numără îmbunătățirea stării de spirit. Sexul te ajută să dormi mai bine, diminuează durerea, scade stresul, diminuând anxietatea și depresia. Orgasmul eliberează endorfine care pot ajuta la scăderea stresului, cel puțin temporar, și pot duce la sentimente pozitive care ne fac mai fericiți, spun specialiștii.

O cercetare recentă a arătat că oamenii care fac sex regulat au rate mai reduse de cancer de sân, cancer de prostată, obezitate, atrofie vaginală, dispareunie, dismenoree, sângerare uterină disfuncțională și boli cardiovasculare.

Iar mulți experți spun chiar că o partidă de amor săptămânală poate chiar să crească longevitatea.

Dar ce se întâmplă dacă nu ai activitate sexuală regulat sau chiar deloc? Efectele pe care le are sexul asupra sănătății variază în funcție de fiecare individ în parte, dar cert este că are repercusiuni asupra sănătății mentale, fizice și emoționale.

Inima nu mai funcționează la fel de bine

Specialiștii spun că persoanele care fac sex o dată pe lună sau mai rar suferă de boli de inimă mai des decât cei care au o viață sexuală mai intensă. Pe lângă faptul că este o sursă de exerciții fizice, actul sexual ajută la menținerea estrogenului și progesteronului în limite normale, diminuându-se astfel riscul de boli cardiovasculare. La bărbați, contribuie la menținerea unui nivel optim de testosteron.

Totodată, sănătatea inimii este strâns legată și de performanța sexuală. Penisul conține o rețea complexă de țesuturi care se umplu cu sânge în timpul unei erecții și, dacă aceste artere se îngustează din cauza depozitelor de colesterol, bărbații vor întâmpina probleme repetate în menținerea erecției. 

Scade imunitatea

Sexul regulat întărește sistemul imunitar și pregătește organismul pentru a lupta împotriva bolilor prin eliberarea de endorfine. Acest lucru înseamnă că relațiile sexuale mai rare pot duce la boli mai frecvente cum sunt răceala sau gripa. Potrivit unui studiu mai vechi, în saliva celor care au activitate sexuală regulată se găsește o concentrație foarte mare de anticorpi, numiți imunoglobulina A, care combat răceala.

Apar probleme la nivelul prostatei

Beneficiile sexului includ și sănătatea prostatei. La bărbați, sănătatea prostatei poate fi influențată de ejacularea frecventă. Motivele nu sunt exact clare, dar, potrivit unui studiu, bărbații care ejaculează de mai puțin de șapte ori pe lună au mai multe riscuri să se confrunte cu afecțiuni ale prostatei, spre deosebire de cei care ejaculează de cel puțin 21 de ori pe lună. Dar specialiștii atrag atenția că sexul neprotejat și partenerii multipli pot crește riscul declanșării acestor boli.

Este afectată sănătatea vaginală

Pentru femei, activitatea sexuală frecventă poate întări mușchii pelvini care susțin vezica urinară, îmbunătățind funcția vezicii urinare și reducând incontinența și secrețiile vaginale.

A face sex după o pauză lungă de timp poate fi incomod pentru o mare parte dintre femei. Durează mai mult ca organismul feminin să se „reaprindă” și să producă suficientă lubrifiere pentru ca sexul să nu fie dureros. Situația se accentuează dacă femeile sunt la menopauză. Din cauza scăderii nivelului de estrogen, acestea se confruntă cu uscăciune vaginală și cu diminuarea elasticității vaginului. Rezultatul? Apar durerile în timpul actului sexual.

Și bărbații se pot confrunta cu probleme la acest capitol. Unele cercetări  arată că persoanele de sex masculin care întrețin rar relații intime au de două ori mai multe riscuri să se confrunte cu disfuncții erectile decât cele care au o viață sexuală regulată.

Se diminuează riscul de infecții urinare

Nu e o surpriză pentru nimeni că riscul de infecții cu transmitere sexuală scade dacă nu ai activitate sexuală, dar se diminuează și riscul apariției infecțiilor tractului urinar. 80% dintre infecțiile urinare care apar la femeile aflate în premenopauză debutează în 24 de ore de la actul sexual, iar frecvența partidelor amoroase este cel mai puternic predictor al infecțiilor recurente ale tractului urinar. 

Crește nivelul de anxietate

Lipsa sexului afectează starea psihică. Persoanele care nu au avut relații intime o perioadă lungă de timp pot dezvolta sentimente de izolare, nesiguranță și scăderea stimei de sine - ceea ce poate slăbi sistemul imunitar și poate duce la rate crescute de depresie și anxietate.

În timpul relațiilor intime sunt eliberate oxitocina și endorfinele. Acești neurotransmițători țin sub control anxietatea și stresul. Oxitocina mai are un beneficiu: te ajută să adormi și să ai un somn odihnitor. De aceea, de multe ori, partenerii adorm cu ușurință după actul sexual, iar acest obicei are efecte benefice și asupra vieții de cuplu și a sănătății psiho-emoționale. 

Este afectată și viața de cuplu

Mulți oameni au relații romantice împlinite fără a face sex frecvent. Pentru alții, sexul regulat poate îmbunătăți sănătatea relației. Un studiu a raportat că frecvența sexuală a fost doar un indicator al bunăstării atunci când oamenii erau în relații. Ei au descoperit o asociere între a face sex o dată pe săptămână și o satisfacție mai mare în relație. Această satisfacție nu părea să se schimbe atunci când frecvența relațiilor intime a crescut la mai mult de o dată pe săptămână.

Pentru unii oameni, sexul poate îmbunătăți comunicarea și sentimentele de apropiere. Cei care simt că nu au suficientă activitate sexuală se pot îngrijora că este ceva în neregulă cu relația lor sau se tem că partenerul lor nu mai este atras de ei. În aceste cazuri, oamenii pot încerca alte metode de îmbunătățire a comunicării și a intimității. Îmbrățișările, sărutul, gesturile afectuoase și deschiderea unul față de celălalt pot îmbunătăți sănătatea unei relații, indiferent dacă aceasta implică sau nu relații intime.

Pentru multe cupluri, actul sexual regulat este o cale prin care se reconectează, activitatea sexuală regulată „deschizând” ușa pentru o mai bună comunicare, încredere, menținerea sentimentelor și o stimă de sine crescută. În general, cuplurile care fac mai des sex se simt mult mai conectate emoțional în comparație cu cele care nu au o viață sexuală intensă.

(articol realizat din surse online)

Citit 120 ori Ultima modificare Marți, 21 Aprilie 2026 23:54

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro