„Autismul este recuperabil – Cel mai frumos luptăm împreună” este mesajul devenit laitmotiv al tuturor evenimentelor pe care Asociația de Sprijin pentru Părinți şi Copiii cu Autism (APCA) Galați le organizează pentru copiii speciali. Pe aceeași linie s-a înscris și meciul prieteniei „Acceptă-mă așa cum sunt!”, ajuns la ediția a doua și organizat recent în Galați.
„A fost un adevărat meci al prieteniei, un eveniment dedicat copilăriei, inocenței din zâmbetul copiilor și tinerilor cu autism, dar și puterii de a schimba în bine mentalități și destine, printr-un simplu gest, dar mai ales prin implicare și acceptare. «Acceptă-mă așa cum sunt!», ajuns la a doua ediție, a fost un eveniment SPECIAL pentru SPECIALI, prin care am încercat, și chiar am reușit, să demonstrăm că stă în puterea fiecăruia dintre noi să acceptăm, să ne implicăm, să integrăm în comunitate, în orice activitate, copiii și tinerii cu autism, pentru că atunci când faci aceste lucruri în primul rând cu inima, chiar da, se poate!”, ne-a spus Nicoleta Lupoae, președintele APCA Galați.
Un astfel de eveniment nu se poate organiza niciodată de la sine, este nevoie de implicarea multor inimoși, părinți, voluntari, susținători – toți cei dispuși să ofere ceva comunității.
„Mulțumim în primul rând celor care au avut curajul de a începe, în 2022, un proiect inovativ, în sprijinul luptătorilor noștri, echipa extraordinară a inimoșilor de la Acumen Sport Galați, în frunte cu antrenorul Pavel Vlad, fără de care meciul și multe dintre progresele de pe teren nu ar fi fost posibile, părinților din APCA Galați care nu se lasă înfrânți de acest diagnostic și luptă necontenit, neobosit, pentru un viitor mai bun, gazdelor de la Centrul «Delfinul», susținătorilor neobosiți, voluntarilor inimoși – unii dintre ei veniți tocmai de la Tulucești, reprezentanților AJOFM pentru prezență și tuturor celor alături de care a prins rădăcini încă un proiect deosebit în comunitate, pe care sperăm să îl creștem tot mai frumos și mai mult, pe mai departe”, ne-a mai spus președintele APCA.
Mesajul de final al Nicoletei a fost, este și va rămâne același: „Autismul este recuperabil – Cel mai frumos luptăm împreună!”.
Respectul nostru și pumnii strânși pentru această luptă continuă!