La sfârșitul lunii iunie 2024, o delegație a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe, Filiala Galați, președintă prof. univ. Lucia Balint, a participat - cu arhierească binecuvântare - la un schimb de experiență cu creștinele din Societatea Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți, Republica Moldova, președinta Liliana Lungu.
Tema întâlnirii a avut în atenție aspecte legate de Limba română, de obiceiurile și portul tradițional strămoșesc, în cadrul unei manifestări de suflet românesc, în cadrul Festivalului portului tradițional – „Ia românească, în fiecare casă”.
Proiectul de la Bălți s-a desfășurat cu sprijinul și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, și a fost susținut financiar de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, la propunerea Societății Femeilor Ortodoxe din Bălți.
Parteneri de nădejde au fost Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți și Direcția Generală Educație și Cultură Fălești.
Aflată la a IV-a ediție, în acest an, manifestarea s-a ținut în municipiul Bălți, al doilea ca mărime după Chișinău.
„Festivalul «Ia românească, în fiecare casă» este itinerant și - până acum - a reanimat flacăra tradițiilor noastre strămoșești, într-o altă localitate a Eparhiei de Bălți”, ne spunea gazda noastră - Preasfințitul Antonie.
Întâlnirea artiștilor amatori, a artizanilor s-a dat la Centrul de Cultură și Tineret din municipiul Bălți și a concentrat (pe 27 iunie 2024) sute de participanți și ansambluri folclorice, care și-au expus costumul tradițional și meșteșugurile păstrate și conservate mai bine de jumătate de secol de înstrăinare, în cadrul „Paradei portului tradițional românesc”.
Au fost cântăreți de o parte și de alta a Prutului, dansatori și meșteri din Bălți, Fălești, satele Sărata Veche, Hecii Noi, Bălășești, Căzănești, Pârlița, Pelinia, Sângerei, Inești și alte localități, inclusiv din Iași.
Membrii fiecărui ansamblu sau grup folcloric erau înveșmântați în costumul strămoșesc de sărbătoare al bunilor și străbunilor noștri și așa, frumoși la chip și la suflet, au străbătut municipiul Bălți, de la Centrul pentru Tineret până în strada Burebista. În fruntea alaiului s-a aflat Preasfințitul Episcop Antonie și oaspeți de la Mitropolia de Iași, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, starețul de la Mănăstirea Hadâmbu, reprezentanți ai DRRM, ai societăților de femei din Bălți, Iași, Galați și altele.
La scenă deschisă, PS Episcop Antonie ne-a îndemnat la dragoste față de tot ce este românesc și creștinesc și ne identifică în lume: limba, credința, datinile, portul, ospitalitatea și a amintit participanților mici și mari să nu-și uite rădăcinile, părinții, casa și glia străbună. La rândul loc, artiștii au doinit, au cântat și au jucat românește de a răsunat tot municipiul Bălți, în care cetățenii români sunt în proporție de 40 la sută. Meșterii populari și-au expus obiectele de manufactură, iar doamnele au organizat ad-hoc șezătorile de odinioară.
De la Societatea Femeilor Ortodoxe Iași, doamna Angela Olariu, etnograf – prietenă a gălățenilor – a vorbit despre frumosul nostru costum tradițional de sărbătoare, despre nevoia de a-l pune în valoare și a-l purta cu responsabilitate, pentru că este unul dintre elementele cu care ne identificăm în lume.
Revenind la genericul festivalului la care am luat parte în municipiul Bălți - „Ia românească, în fiecare casă!” – considerăm că îndemnul trebuie să fie valabil pentru toți frații români, indiferent unde trăiesc. Astfel de festivaluri au datoria să evidențieze vechi izvoade românești și să înlăture improvizația și kitsch-ul care au invadat magazinele și festivalurile din țară.
Costumul tradițional românesc de sărbătoare, purtat de bunele noastre, adoptat de Regina Elisabeta, asumat și scos în lume de Regina Maria, trebuie să rămână veșmântul satului și al sufletului românesc de ieri, de azi, din viitor.