Arhivele Naționale își reiau programul cu publicul

Arhivele Naționale își reiau programul cu publicul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Greva de la Arhivele Naționale din Galați se suspendă, în urma negocierilor sindicale purtate cu conducerea MAI, au anunțat vineri, 15 noiembrie, reprezentanții instituției

Ministerul Afacerilor Interne a precizat că reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europeni – EUROPOL și conducerea instituției au purtat negocieri în vederea soluționării problemelor invocate de angajați. Ministerul a precizat, în cadrul unui comunicat, că termenul limită pentru a rezolvarea acestei crize interne este luna decembrie.

”Tema discuțiilor între conducerea MAI, a Arhivelor Naționale și reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europeni – EUROPOL a constituit-o continuarea negocierilor în scopul soluționării revendicărilor care au determinat declanșarea grevei de către funcționarii publici din cadrul Arhivelor Naționale. La finalul întâlnirii s-a stabilit de comun acord data de 13 decembrie 2024, ca fiind termenul-limită pentru soluționarea revendicărilor angajaților din cadrul Arhivelor Naționale”, se arată în comunicatul MAI.

Citit 980 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2024 19:09

1 comentariu

  • postat de Cristi
    Vineri, 15 Noiembrie 2024 21:03
    5.13.214.***
    Era coada mare, alti functionari pensionati speciali pentru nimic la 45 de ani.
    3
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.