În perioada 20-23 noiembrie 2024, la Galaţi se va desfăşura cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Naţional "Galmed", eveniment de prestigiu al comunităţii academice medicale gălăţene
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00, la Facultatea de Medicină și Farmacie, din strada Portului nr. 23.
Manifestarea este organizată de Societatea Studenților Mediciniști Galați, sub egida Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Dunărea de Jos", în parteneriat cu Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Stomatologi şi Colegiul Farmaciștilor.
Congresul îşi propune să pună în valoare personalitățile medicinei gălățene, fiind un liant între medicii de astăzi și cei de mâine, dar și un promotor al noutăților în domeniul medical. Participanții vor avea posibilitatea de a discuta despre provocările și oportunitățile din domeniu şi de a participa la numeroase conferințe și workshopuri interactive.
Cele mai bune lucrări științifice prezentate în cadrul celor patru secțiuni ale congresului - Medicină; Medicină Dentară şi Tehnică Dentară; Farmacie; Asistență Medicală Generală şi Moașe - vor fi recompensate cu premii.