Încuiatul ușii este o chestiune nu foarte importantă sau devine un lucru scăpat tot mai des din vedere de gălățeni. Poate fi concluzia care rezultă dintr-o serie de furturi comise în ultima săptămână pe raza municipiului, în locuințele unor persoane fără nicio legătură între ele. Un singur hoț a intrat în apartamente din cartiere diferite ca la el acasă și a furat bani, două dintre lovituri fiind date în aceeași zi.
Mai multe sesizări privind furturi din locuințe au ajuns pe masa polițiștilor din Galați în ultima săptămână, mai exact de pe 27 februarie, de la proprietari de locuințe care și-au găsit casele ”vizitate” în lipsă. Invariabil, tot lipsă au găsit și diverse sume de bani, cât au putut lua hoții care au intrat în viteză și nu au pierdut mult timp ca să scotocească.
Frecvența plângerilor a determinat concentrarea anchetelor demarate la nivelul tuturor secțiilor din oraș și în urma unor ”activități specifice”, s-a ajuns la principalul suspect. Acesta ar fi un gălățean de 28 de ani, despre care polițiștii pot afirma cu certitudine că ar fi comis cel puțin trei spargeri după ce a încercat uși ce s-au dovedit a fi descuiate.
Este vorba despre un apartament de pe strada Siderurgiștilor, ”vizitat” pe 27 februarie, de unde ar fi furat 1.000 de lei, de o locuință dintr-un bloc de pe strada Barboși, călcată în aceeași zi, de unde ar fi plecat cu 10 lei, dar și de un apartament de pe strada Regiment 11 Siret, din care și-ar fi însușit suma de 250 de lei.
În baza probelor, suspectul a fost reținut și prezentat ulterior Judecătoriei Galați, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru furt calificat. Tânărul mai este cercetat și în legătură cu alte fapte similare.
Încuiați și când sunteți acasă!
Pentru că hoții pot ajunge cu ușurință în orice scară de bloc chiar dacă aceasta este dotată cu interfon, polițiștii ne recomandă să ținem ușile încuiate, nu doar închise. Hoții pot încerca cu ușurință ușa și pot intra locuință, indiferent dacă suntem sau nu prin preajmă. Mai mult, chiar dacă părăsim pentru puțin timp locuința, este indicat să asigurăm ușile, iar dacă observăm că persoane necunoscute și suspecte care dau târcoale, fără motive aparente, locuințelor, suntem sfătuiți să anunțăm poliția și să creștem gradul de vigilență.