În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, se derulează programul social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, pentru copiii din familiile sinistrate din judeţul Galaţi. În cadrul acestui program eparhial, peste 600 de copii care provin din familiile sinistrate din 18 localităţi afectate anul trecut de revărsarea apelor primesc în aceste zile articole vestimentare şi încălţăminte în valoare de aproximativ 240.000 de lei.
Într-o primă fază, 370 de copii din 11 comunităţi au primit cu mare bucurie produsele de îmbrăcăminte şi de încălţăminte achiziţionate special pentru ei. Însoţiţi de părinţi, de preoţii din parohiile de care aparţin şi de profesorii de la unităţile şcolare, cei mici au fost entuziasmaţi de darurile oferite de Biserică, cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului.
Acest program special pentru copii va continua în mai multe parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos, pentru a le aduce mângâiere, speranţă şi ajutor concret celor mai mici sinstraţi în urma inundaţiilor din septembrie 2024.