Dispar vechile mesaje televizate despre „sare şi grăsimi”, apar atenționări noi

Dispar vechile mesaje televizate despre „sare şi grăsimi”, apar atenționări noi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat noi reguli pentru televiziuni și radiouri, care aduc schimbări majore în ceea ce privește mesajele difuzate în pauzele publicitare. Potrivit Digi24, textele clasice precum „sare și grăsimi” sau „minimum 2 litri de apă” vor dispărea, fiind înlocuite cu mesaje de conștientizare, nu de „avertizare”, așa cum erau denumite până acum. Aceste mesaje vor avea o valabilitate de un an, după care CNA va putea decide reînnoirea sau actualizarea lor.

În premieră, printre noile texte se numără și unele referitoare la vaccinare și suplimente alimentare

- „Vaccinarea previne apariţia unor boli grave. Vaccinarea este esenţială pentru sănătatea copilului tău”;

- „Suplimentele alimentare nu vindecă şi nu pot înlocui tratamentele prescrise de medic.”

De asemenea, lista include recomandări privind prevenția în autism, educația non-violentă, sprijinirea economiei locale, dependența de droguri și jocuri de noroc, protecția minorilor, mișcarea fizică, lectura, siguranța online și pregătirea pentru situații de urgență. Noul Cod al Audiovizualului va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor care vizează publicitatea la jocurile de noroc - aplicabile după 90 de zile.

Fără vedete în reclamele la jocuri de noroc

O modificare importantă privește interzicerea apariției personalităților publice, sportive sau culturale în reclamele la jocuri de noroc, inclusiv online. „Este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane, care, datorită notorietăţii în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri”, se arată în articolul 110, alineatul 7 din noul Cod. Decizia a fost contestată de companii și organizații precum Winbet, Federația Română de Fotbal sau Federaţia Organizatorilor Jocurilor de Noroc, însă toate amendamentele au fost respinse în unanimitate.

Horoscopul, obligat să aibă disclaimer

O altă prevedere adoptată de CNA obligă televiziunile și radiourile să menționeze că informațiile din rubricile de horoscop și numerologie „nu au bază științifică”. Propunerea a venit din partea Ministerului Educației și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru” și trei „împotrivă”.

Prin aceste modificări, CNA extinde reglementările și asupra mediului online, incluzând influenceri, reclamele la instituții financiare nebancare și promovarea suplimentelor alimentare.

Citit 329 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 16:39

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro