„Toamna, a doua primăvară în care fiecare frunză este o floare!”. Aceasta este definiția anotimpului de toamnă dată de elevii de la două licee gălățene care, aflați în „Săptămâna altfel”, s-au organizat și au vizitat două cămine de bătrâni din oraș, aducându-le bucurie celor cazaţi acolo cu mici daruri cu specific autumnal.
„Momente frumoase trăite la Concursul-expoziție "Tezaurul toamnei", ediția a X-a, 2025. Școala nu înseamnă numai ore de curs, note, teste, este locul în care împreună, elevi și profesori, construiesc un mod de a trăi împreună, clădesc adevăratele valori. Coordonați de prof. Constanța Camelia Soare, prof. psiholog şcolar Silvia Banea, prof. Aurelia Vlad, prof. Genia Joc și prof. Dorina Toma, elevii voluntari de la Liceul Teoretic "Emil Racoviță" și Colegiul Național "Al. I.Cuza" din Galați au transformat "Săptămâna altfel în zile pline de viață, cu bucurii și daruri îndreptate semenilor. Mulțumim elevilor care au adus o nouă bucurie beneficiarilor de la Centrul de zi "Familia" și Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranțe pentru vârsta a treia" - Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Cuvios Stelian Paflagonul" - coordonator părintele Ionuț Furtună.
Aceleași emoții, aceleași gânduri frumoase. Felicitări!”, ne-a transmis una dintre cadrele didactice organizatoare ale evenimentului.