Primăria susţine că a intervenit, gălățenii spun că au alunecat

Primăria susţine că a intervenit, gălățenii spun că au alunecat
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

În Galați, iarna pare să fi venit nu doar cu frig, ci și cu lecții rapide de alunecare controlată. Deși mulți gălățeni au simțit că drumul spre muncă s-a transformat într-o probă olimpică de patinaj artistic, Primăria municipiului Galați susține că a intervenit prompt pentru combaterea poleiului.

La solicitarea ziarului „Viața liberă”, reprezentanții administrației locale au precizat că intervențiile au început încă din cursul nopții, ca urmare a avertizărilor de polei și lapoviță și a condițiilor meteorologice nefavorabile, cu scopul de a asigura fluența traficului și siguranța cetățenilor la primele ore ale dimineții. Cu toate acestea, conform medicilor de la Urgenţe, peste 20 de gălăţeni au ajuns la spital de la miezul nopții de miercuri spre joi până joi, la orele 15,00, în urma unor căzături pe gheaţa de pe străzile oraşului.

Potrivit Primăriei, până la ora 7.00, utilajele au împrăștiat aproximativ 100 de tone de sare, intervențiile vizând cu prioritate arterele principale, rutele mijloacelor de transport în comun, stațiile de autobuz și trecerile de pietoni, pentru a facilita accesul către instituțiile publice și pentru a preveni formarea ambuteiajelor. Oficialii spun că strategia a fost una de urgență, menită să mențină orașul funcțional în prima parte a zilei.

În paralel, unitățile de învățământ din oraș au colaborat cu reprezentanții Primăriei și au primit material antiderapant necesar securizării curților școlare, astfel încât elevii să fie protejați de eventuale accidente în timpul pauzelor.

Cu toate acestea, cum meteorologii au menținut Codul galben de polei, chiar și pe trotuarele tratate, pietonii trebuie să meargă cu grijă, pentru a evita derapajele. În lipsa unei soluții miraculoase și imediate, recomandările pentru cetățeni țin mai degrabă de tehnică: deplasare tacticoasă, în stil „pâș-pâș”, pentru a evita execuțiile neplanificate pe gheață. Iar pentru cei care nu țin neapărat să defileze pe podiumul de modă, dar vor să rămână în picioare, circulă și un sfat pragmatic: șosetele trase peste încălțăminte, o soluție care poate nu atrage priviri admirative, dar reduce considerabil riscul derapajelor spectaculoase.

Primăria dă asigurări că acțiunile de deszăpezire și combatere a poleiului vor continua atât pe parcursul zilei, cât și în noaptea următoare. Până atunci însă, gălățenii rămân principalii responsabili pentru propriul echilibru.

Citit 3222 ori Ultima modificare Vineri, 16 Ianuarie 2026 21:14

11 comentarii

  • postat de Ionel
    Vineri, 16 Ianuarie 2026 11:40
    109.166.135.***
    La taxe si impozite suntem toti egali la conditi doar pe spranceana.
    In ICFrimu nu au dat cu nimic in interiorul cartierului nici macar in zona scolilor ,nu mai minti primare si ei au votat .
    0
    0
  • postat de Florin
    Vineri, 16 Ianuarie 2026 10:02
    46.97.168.***
    Câteodată se împrăștie prea multă sare, se distrug șosele, mașini. Într-o dimineață asfaltul era uscat dar se împrăștia sare degeaba. Se irosesc banii de pomană, trebuie un pic de cap când se dispune
    0
    0
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Vineri, 16 Ianuarie 2026 02:38
    109.166.131.***
    Pentru Sabarab Tălpânea _l_
    0
    0
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Vineri, 16 Ianuarie 2026 02:37
    109.166.131.***
    Așa că degeaba apari tu să discuți discuții pe la A3, Labe 1 și UM Gigi soros TV. Vorbești 10 minute debitând numai aiureli. Întrebarea e cat te costa din banii contribuabililor gălățeni
    0
    0
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Vineri, 16 Ianuarie 2026 02:31
    109.166.131.***
    Bă, PSD ul pentru ce NU a făcut acum când trebuia și ne a lăsat deliberat drept prada jefuitorilor daca mai ia 10 % e bine. Cu indulgenta
    0
    0
  • postat de conductor
    Joi, 15 Ianuarie 2026 21:38
    5.13.157.***
    @domnu' Cotizantu...zi "Multumesc" lui Fotea, ca e raionul dumisale. Daca era sectorul Betonel, puteai sa pleci la 12.20 tot aia era.
    2
    19
  • postat de Popovici
    Joi, 15 Ianuarie 2026 20:32
    86.120.239.***
    Da, Primăria a intervenit după ce, cetățenii au alunecat, nu înainte!
    3
    23
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Joi, 15 Ianuarie 2026 17:58
    128.127.118.***
    Da Domnule.Au Intervenit.Pe ruta valea Marului,Vârlezi,Cuca,Galati erau sărărițele pe traseu incă de dimineață la 7,30Când io deabia mă trezeam.Cand am plecat la 11,30 nu era nici un pic de gheață.
    23
    18
  • postat de Plătim Servicii inexistente
    Joi, 15 Ianuarie 2026 17:57
    86.120.239.***
    Ecosal își pune iarna angajații în somaj in loc să le dea lopeți și zgură să arunce pe trotuare.Nu am văzut nici un muncitor să deszăpezească trotuarele.Pacienții ar trebu să dea Primăria în judecată
    8
    45
  • postat de Camelia
    Joi, 15 Ianuarie 2026 17:38
    46.97.171.***
    Magistrații din Palatul de Justiție au plătit impozitele că material antiderapant s-a împrăștiat la Palatul de Justiție ?
    8
    29
  • postat de Camelia
    Joi, 15 Ianuarie 2026 17:36
    46.97.171.***
    Înlăturare a poleiului s-a executat numai pe trotuarele bulevardelor dar în interiorul cartierelor absolut deloc parcă numai cei de la bulevard plătesc taxele și impozitele.
    8
    64

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro