Lecție de bunătate la Școala Nr. 24

Lecție de bunătate la Școala Nr. 24
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 24 din Galați au avut parte de o întâlnire specială cu membrii Fundației „Cuvântul Întrupat”, în cadrul unei activități dedicate valorilor morale și implicării comunitare.

Într-o atmosferă prietenoasă, copiii au descoperit că armonia dintr-o comunitate depinde de alegerile fiecăruia dintre noi și că faptele bune sunt „motorul” care ne transformă în exemple pozitive pentru cei din jur.  

Reprezentanții școlii au împărtășit entuziasmul acestui eveniment pe rețelele de socializare, subliniind importanța educației dincolo de manuale: „Faptele bune sunt acele acțiuni prin care îi ajutăm pe ceilalți și facem lumea mai frumoasă: un cuvânt bun, un gest de ajutor sau respectul față de oameni și natură. Ele aduc bucurie și încredere atât celor care le primesc, cât și celor care le fac”.

Prin astfel de inițiative, școala își propune să cultive în rândul micilor gălățeni nu doar cunoștințe, ci și empatie și responsabilitate față de semeni.

Citit 1024 ori Ultima modificare Vineri, 16 Ianuarie 2026 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.