Jandarmeria Galați a desfășurat, în weekend, mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței publice în municipiu, prin intervenții punctuale și o prezență sporită în zonele considerate sensibile.
Peste 40 de jandarmi au acționat, timp de trei zile, în arealul celor cinci secții de poliție, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ilegale. Activitățile s-au concentrat în special pe combaterea traficului și consumului de droguri, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și descurajarea violenței stradale.
Acțiunile au avut un caracter preventiv, fiind orientate atât spre identificarea persoanelor cu comportament antisocial, cât și spre creșterea vizibilității forțelor de ordine în spațiul public.
În urma celor șase acțiuni organizate, jandarmii au legitimat peste 500 de persoane și au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.700 de lei. Amenzile au fost acordate pentru fapte precum provocarea de scandal în locuri publice, tulburarea liniștii prin zgomote sau strigăte și consumul de alcool în spațiul public.
De asemenea, pe durata misiunilor, jandarmii au intervenit la șase apeluri primite prin 112, gestionând situații semnalate de cetățeni.
Reprezentanții Jandarmeriei Galați au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței în comunitate.

