Condica milei creştine în 2011, la Dunărea de Jos

Condica milei creştine în 2011, la Dunărea de Jos
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

4. 412.258 lei este suma care s-a adunat într-un buchet al faptelor bune în anul 2011 în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Suma de 3.636.059 lei  constituie colecta care s-a derulat în bisericile din Galaţi şi Brăila, sume  evidenţiate de „Condica milei creştine”. Diferenţa de 776.199 lei constituie contribuţii de la diferiţi parteneri locali, îndeosebi administraţiile publice locale, judeţene, centrale, ne-a explicat părintele Ionel Rotaru, consilier eparhial la Sectorul Social Filantropic.

Filantropie în Postul Mare

Milostenia creştină este practic neîntreruptă fie că mergem la Liturghie în zi de sărbătoare şi dăruim un bănuţ, fie că ducem la Altar un acatist. Una dintre acţiunile filantropice care poartă amprenta dărniciei creştine a fost (şi rămâne) cea din Postul Mare. În perioada analizată, la vremea călătoriei spre Învierea Domnului, în Galaţi şi Brăila, s-au adunat de la creştinii milostivi 306.937 lei, din care 62.636 lei în Protoieria Galaţi; 60.839 lei în Tecuci, 51.504 în Târgu Bujor, 24.205 lei în Covurlui şi 17. 017 lei în Protoieria Nicoreşti, diferenţa fiind în parohiile din judeţul Brăila.    

Destinatarii

În 2011, destinatarii milosteniei creştine, al bănuţului văduvei şi al creştinului, au fost  38.814 lei , semeni de vârste şi profesii diferite. Toţi aceştia au fost ajutaţi cu ocazia unor mari sărbători din Biserica noastră. De exemplu, în „Duminica Părinţilor şi Copiilor”, din prima duminică după 1 iunie, prin programele celor 502 biserici de la Dunărea de Jos s-au colectat din bănuţul văduvei şi al săracului 67.767 lei pentru 4.339 persoane din judeţele Galaţi şi Brăila.

Astfel, un top al milosteniei creştine indică  faptul că gălăţenii din municipiul reşedinţă de judeţ au dăruit 13.587 lei, cei din Tecuci 10.136 lei; în Protoieria Covurlui s-au colectat la cutia milei 9.274 lei, la Târgu Bujor 3.880 lei, iar la cea din Nicoreşti 5.740 lei. Brăilenii au pus mână de la mână şi au colectat 25.150 lei. Pe parcusul anului trecut au existat la nivelul eparhiei noastre, asemenea întregii Patriarhii Ortodoxe Române, mai multe acţiuni filantropice în posturile de peste an, la marile sărbători creştine, cu ocazia unor programe filantropice susţinute de Biserică.

Citit 1131 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2012 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.