Ştiri din nordul judeţului

Ştiri din nordul judeţului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pizza de Bereşti

Într-un târg moleşit, aşa cum este Bereştiul, deschiderea unei pizzerii nu avea cum să nu sară imediat în ochi. Firma sa, Mistic Pizza, apărută în centru, pe str. Trandafirilor, e o încercare de a smulge localitatea din ruralismul ei de Chineja.

Staţia PECO, pâinea feliată, Logan-urile albe ale Poliţiei, biblioteca-pilot de la Grupul Şcolar „Paul Bujor”, Restaurantul „La Cuţitaru”, Mistic Pizza, magazinul de sicrie, Substaţia de Ambulanţă, strada Valea Chinejei (asfaltată la sfârşitul anului trecut de muncitorii de la Vega ’93) şi bancomatul de la CEC Bank sunt indicii palpabile că Bereştiul, chiar dacă extrem de încet, progresează.

Tg. Bujor se va uni cu Moscu

Dar nu acum, ci, după cum apreciază, cu prudenţa de rigoare, primarul Ştefan Arfire, „peste 20-30 de ani”. Joncţiunea se va face pe la Jirul, cartier unde în 2008 au fost asfaltate trei străzi – Primăverii, Livezilor şi, parţial, Mecanizatorilor.

„Aici, ne-a mai spus acelaşi interlocutor, se vor construi, până în anul 2012, o biserică şi o casă mortuară”. Planul de Urbanism General a fost extins cu 400 de hectare, cu includerea terenurilor agricole dintre Jirul şi Moscu în noua hartă a intravilanului.

Vin-spălătură la Pleşa

Adus de la Galaţi, dintr-un depozit clandestin, din Bariera Traian. Vin-spălătură, cu adaosuri chimice în el. E atât de rău încât după două-trei pahare trebuie să bei un litru de apă ca să-l „stingi”. E vândut de trei firme comerciale, pe sub mână, inclusiv la pahar. Neînregistrat.

Torni pe gât din „băutura” ce le aduce unora bani negri, o păţeşti: în loc de o biserică vezi două, ţi se „desprinde” fruntea de la locul ei, îţi amorţeşte capul, începi să transpiri abundent…

Cu „vin” din acesta, oamenii normali nu-şi spală nici cizmele. Se vinde cu 2 lei/litrul. Băutorii de azi, clienţii de mâine ai farmaciilor şi spitalelor.

Citit 1155 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.