Groapă de gunoi într-o ruină pe strada Tecuci
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

Groapă de gunoi într-o ruină pe strada Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grămezile de gunoi care se ridică văzând cu ochii în spatele casei sale, precum şi mirosul greu de suportat emanat l-au determinat pe Ioan Ciobanu, un gălăţean care locuieşte pe strada Tecuci, la numărul 99, să ne contacteze la redacţie. Omul ne-a povestit că totul a fost bine până acum câţiva ani, atunci când chiriaşul care locuia în casa vecină, la numărul 101, a decedat. „De atunci, prin casa care se deteriora tot mai mult în fiecare lună, s-au perindat tot felul de indivizi dubioşi. Mă tem pentru siguranţa mea şi a familiei, pentru că boschetarii care se strâng în fiecare noapte acolo fac focul în curte, riscând să-mi aprindă casa. Mai mult, în ultimul timp unuia dintre vecini i-au dispărut o roabă, capacul de la canalizare şi alte câteva unelte din curte”, ne-a explicat Ioan Ciobanu.

Incursiune printre resturi

Prima imagine pe care am avut-o atunci când am ajuns în locul indicat a fost cea a unei ruine. În spatele unei grădini exterioare pline de gunoaie, cadavre de animale şi saci de moloz, se putea zări o casă aproape dărâmată. În spatele cocioabei, o altă grădină, aceeaşi privelişte. Grămezile de gunoaie şi straturile de haine miroseau de-ţi mutau nasul. Ne-am încumetat să aruncăm o privire şi în casă, îndrumaţi de cetăţeanul reclamant. Priveliştea de aici era în perfectă concordanţă cu cea de afară. Printre pereţii care dădeau impresia că se pot prăbuşi dintr-un moment în altul, zăceau două paturi, o sobă şi alte câteva grămăjoare de haine ponosite, totul într-o mizerie şi dezordine de nedescris. „Vin şi stau aici doar pe timpul nopţii, după care toată ziua nu se mai mişcă nimic”, ne lămureşte  Ioan Ciobanu.

Constrânşi de mirosul deloc îmbietor, am ieşit din nou la stradă. Aici, deja se strânseseră câţiva vecini, curioşi să afle de ce fotografiem groapa de gunoi improvizată la doar câteva sute de metri de centrul oraşului.

Imobil propus pentru demolare

„Imobilul situat pe strada Tecuci la numărul 101 figurează în patrimoniul Municipalităţii. Clădirea este încadrată în clasa I de risc seismic, fiind propusă pentru demolare. La sesizarea dumneavoastră, un inspector din cadrul Primăriei s-a deplasat pe teren şi acum se fac cercetări pentru a se constata dacă cei şase chiriaşi locuiesc acolo cu chirie sau ocupă imobilul abuziv. Concomitent, a fost trimisă o adresă şi către Secţia I de Poliţie, care va porni o anchetă separată”, ne-a explicat Nicoleta Manole, purtător de cuvânt la Primăria Galaţi.

În perioada interbelică, Tecuci era una dintre cele mai distinse străzi ale oraşului, aici aflându-se foarte multe case construite de evrei. Multe dintre aceste imobile mai dăinuiesc şi astăzi, aflându-se însă într-o avansată stare de deteriorare.

Explicaţie foto: Curtea şi casa de pe Tecuci, nr 101, sunt pline de gunoaie

Citit 1759 ori Ultima modificare Vineri, 11 Mai 2012 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.