La căminele studenţeşti, paradisul câinilor şi al pisicilor

La căminele studenţeşti, paradisul câinilor şi al pisicilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În drum spre Căminul studenţesc B (tot B, ca şi blocul de la stradă!), trecem printr-un parc, altădată, un plămân verde pentru cei de aici. „Parcul acesta a ajuns o curte plină de gunoaie. Recent, cei de la serviciul de specialitate al Primăriei Galaţi au venit şi au tuns bălăriile şi, din cauza căldurii, probabil, au tăiat şi arbuştii într-un mod în care nu ştim dacă îşi vor mai reveni. Atâta dispreţ pentru natură, într-un oraş în care spaţiul verde pe cap de locuitor este în suferinţă. Parcul acesta nu a mai fost îngrijit de multă vreme. Mi-am cumpărat o greblă şi am ieşit să fac curăţenie, nu putem sta în mizeria asta”, ne-a spus gălăţeanca Daniela Ţuchel, pensionară, în vârstă de 62 de ani.

Reabilitarea unui cămin studenţesc, abandonată

„Durerea noastră cea mare este că de cel puţin vreo cinci-şase ani la blocul alăturat, altădată cămin studenţesc, trenează lucrările de consolidare. În plin centrul Galaţilor, jaful a fost la rang de lege. Romii au scos geamurile, au furat instalaţiile, caloriferele, au cărat tot ce-au putut din căminul studenţesc A. Au rămas în schimb mormanele de gunoi şi de moloz şi este mare pericol ca aici să se aciueze şobolanii, că oricum acum este paradisul câinilor, al pisicilor şi al gunoaielor. Nu credem să existe într-un alt cartier atâtea animale abandonate, ca aici”, se plânge Florica Paraschiv, pensionară şi proprietară la blocul A.

Câini şi pisici de centru

Ne împrietenim cu toate vieţuitoarele din zonă şi ne strecurăm pe străduţele campusului. Retina ne este agresată de ruinele căminului, de molozul care zace de mulţi ani. Oricum, lucrările sunt abandonate şi nu se ştie când vor fi reluate. "Suntem în criză, aţi uitat?", mă atenţionează un student care nu doreşte să-şi dea numele.

Ne întâmpină până la Căminul studenţesc B alţi câini comunitari... Până la proba contrarie, îi percepem ca pe nişte prieteni. Sunt înfometaţi... Oricum, aceste animale nevinovate sunt aici în număr mult mai mare decât în alte părţi ale oraşului. Unii dintre ei se tot scarpină. E dezolant...

În urmă cu un an, aflându-ne în Cehia, nu am văzut nici picior de animal abandonat pe străzii. Nici în Praga, nici în Brno. Stăpânii animalelor îşi însoţeau patrupezii şi pentru necesităţi erau pregătiţi de acasă cu punga, făraşul şi mătura. Nici în Italia nu am văzut animale hoinărind pe stradă în derivă şi nici în Egipt sau Israel... În aceste ţări, stăpânii de animale care-şi abandonează patrupezii companioni sunt aspru sancţionaţi. Pe când se va găsi o soluţie şi la noi?

Citit 1671 ori Ultima modificare Duminică, 23 Septembrie 2012 21:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.