Avalanşa de pacienţi cu infecţii respiratorii acute care s-au prezentat la cabinetele medicilor a continuat şi săptămâna trecută. Astfel, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi a înregistrat în intervalul 22 - 28 octombrie 2.225 de noi cazuri de răceli. „76 dintre aceşti pacienţi au avut nevoie de spitalizare, pentru tratament intensiv. Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani sunt în continuare cei mai afectaţi de viroze, ceea ce este o dovadă a faptului că aceste afecţiuni se transmit cel mai adesea în colectivităţi, pe cale aeriană. Ne-au fost semnalate şi 227 de cazuri de pneumonii, cu 87 de internări, majoritatea la copii cu vârsta între 2 şi 4 ani. Avem, de asemenea, o suspiciune de gripă, la o persoană trecută de 65 de ani. Pacientului i-au fost prelevate probe pe care le-am trimis la Institutul Cantacuzino”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DJSP Galaţi.
Avem tot mai multe infecţii respiratorii. Copiii, cei mai afectaţi Scris de Remus Basalic

Etichetat cu

Remus Basalic
Articole recente - Remus Basalic
Două seri pe ritmurile unui musical celebru, la Teatrul „Nae Leonard” Corupția ca brand de țară Victor Pițurcă, reținut de procurorii DNA A încetat din viață Vasile Cristea, președintele Asociației Sporting Club Galați Un gălățean, printre pacienții salvați în urma unei prelevări de organe de la o persoană aflată în moarte cerebrală
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de Bolile pulmonare prin infestarea aeriană sunt în expansiune în Orașul Galați !!!Joi, 01 Noiembrie 2012 09:21De ce nu se mai fac radiografiile pulmonare obligatorii din când în când? Suntem bolnavi într-un oraș închis și ne molipsim ,,reciproc'' de TBC și alte nenorociri ce se pot lua pe cale aeriană? Pe fondul sărăciri gălățenilor ,,bolile sărăciei'', mai ales pulmonare sunt în expansiunea prin indolența autorităților sanitare și locale gălățene.00