Asistenţă socială: viaţă de 500 de lei pe lună

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consilierii locali gălăţeni locali au aprobat costurile medii lunare şi contribuţia de întreţinere pe care o datorează persoanele asistate din aşezămintele medico-sociale ale Primăriei. Sumele se învârt în jurul sumei de 500 de lei, cu diferenţe.

Astfel, la Centrul Medico –Social Galaţi, costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2009 este de 572 lei. Contribuţia lunară de întreţinere datorată de asistaţi ori de susţinători lor legali se ridică la 420 de lei. Aleşii au avut în vedere, la stabilirea acestor sume, cheltuielile din anul precedent pentru hrană, întreţinere şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament.

Consiliul local a decis că persoanele îngrijite în centru care realizează venituri proprii din pensii de orice natură, din indemnizaţii sau din alte drepturi acordate potrivit legii, precum şi din alte surse cu caracter permanent sunt obligate la plata contribuţiei lunare de întreţinere. Contribuţia lunară de întreţinere pentru asistaţii care au venituri este de 80 la sută din veniturile personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru centru.

Dacă persoana asistată nu are venituri proprii ori acestea sunt mai mici decât costul mediu lunar de întreţinere, plata va fi acoperită de  soţ, soţie, copii sau rude.

Pe grade de dependenţă

La Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon” Galaţi,  pentru anul 2009, costul mediu lunar de întreţinere în cămin al unui beneficiar, stabilit pe baza  cheltuielilor înregistrate  în cele 12 luni ale anului 2008  este de 496 lei.

Costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2009, diferenţiat pe grade de dependenţă, porneşte de la 468 lei pentru beneficiarii care nu sunt încadraţi în grade de dependenţă, ajunge la 525 de lei pentru beneficiarii cu gradul II de dependenţă, şi se opreşte la 575 de lei pentru beneficiarii care sunt încadraţi în gradul I de dependenţă.

Potrivit hotărârii CL, neplata contribuţiei de întreţinere în termen de 45 de zile de la emiterea facturii, conduce la pierderea de drept a calităţii de asistat. 

Variante ieftine

Costul mediu lunar de întreţinere în Centrul Medico –Social Pechea,  pentru anul 2009, a fost stabilit în cuantum de 457,21 lei. Contribuţia lunară de întreţinere datorată de asistaţi şi /sau susţinători legali este de 330 lei.

Cel mai ieftin este la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Galaţi, unde costul mediu lunar pentru anul 2009, ajunge la 376,1 de lei. Contribuţia lunară de întreţinere datorată de asistaţi şi /sau susţinători legali este la fel de modestă  - 290 de lei.

Pentru toate categoriile de asistaţi, aleşii au stabilit că dacă au venituri sub 600 de lei sunt scutiţi de plata contribuţiei lunare. De la această sumă în sus plătesc diferite procente din contribuţia lunară,  în funcţie de venituri.

Cei care câştigă pe lună peste 800 de lei sunt obligaţi să plătească contribuţia sută la sută.

Să sperăm că aceşti bani vor fi suficienţi pentru ca asistaţii să beneficieze de o viaţă decentă.

Citit 910 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.