Creşte numărul dosarelor pentru ajutor social

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În afară de neplăcerile şi problemele create până acum, criza financiară a făcut ca în decurs de numai două luni, numărul beneficiarilor de venit minim garantat să crească cu 42.

Astfel, potrivit raportului de activitate al Primăriei, dacă la sfârşitul lunii decembrie existau în plată 875 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat, la sfârşitul lunii februarie, numărul acestora crescuse deja la 917.

Din cele peste 900 de familii nevoiaşe care primesc ajutor de la stat, 47 au fost repuse în plată, după ce, la un moment dat, fuseseră scoase din calcul, din diverse motive.

La cele 917 dosare nu s-a mai pus la socoteală alte 82 de dosare, care au fost scoase din plată, deoarece beneficiarii nu au mai respectat condiţiile impuse de lege şi nu au mai adus actele doveditoare că îşi caută un loc de muncă sau, pur şi simplu, au refuzat să facă muncă în folosul comunităţii.

Citit 606 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.