O nouă campanie marca "Viaţa liberă": "Ştii ce mănânci?"

O nouă campanie marca "Viaţa liberă": "Ştii ce mănânci?"
foto: Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând cu pagina de medicină din ediţia print de joi, în „Viaţa liberă” debutează o nouă campanie legată de alimentele pe care suntem nevoiţi să le cumpărăm din comerţ. Sub sloganul „Ştii ce mănânci?”, pe parcursul următoarelor luni, în fiecare pagină de medicină de joi vom analiza cu ajutorul medicului nutriţionist dr. Magdalena Moroşanu cât de dăunătoare sau cât de benefice sunt diferite categorii de alimente pentru sănătatea noastră. Pe lângă analiza diverselor substanţe şi aditivi găsiţi în alimentele din comerţ, vom încerca să vedem şi ce alternative au românii pentru a se feri de capcana formată de goana după câştig a producătorilor din industria alimentară. La finalul campaniei vom organiza o dezbatere publică, la care vor fi invitaţi atât responsabili din domeniile vizate, cât şi specialişti, oameni din societatea civilă şi politicieni. În pagina de medicină de mâine veţi putea citi un interviu cu doctorul Moroşanu, în care vom discuta despre ce înseamnă o alimentaţie adecvată şi cât de importantă este aceasta pentru menţinerea sănătăţii.

Citit 1088 ori Ultima modificare Marți, 07 Mai 2013 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.