Mercurial de vacanţă: Află cât mai costă o ciorbă de burtă la terasele şi restaurantele din Galaţi

Mercurial de vacanţă: Află cât mai costă o ciorbă de burtă la terasele şi restaurantele din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gălăţenii care, din diverse motive, nu au şansa de a evada în această vară din oraş pentru a savura o ciorbă de burtă pe cinste la poalele muntelui sau la malul mării au posibilitatea să o mănânce şi pe malul bătrânului fluviu Dunărea. Chiar dacă cele mai multe restaurante din municipiul Galaţi îşi aşteaptă clienţii cu nenumărate reţete culinare cu specific pescăresc, adevăraţii cârciumari n-au renunţat nici în ruptul capului la mult-iubita ciorbă de burtă, considerată şi unul dintre cele mai bune remedii pentru mahmureală. De altfel, mulţi dintre patronii de restaurante sunt de părere că orice cârciumă care se respectă are ciorba ei de burtă.

Preţul ciorbei de burtă este pentru toate gusturile şi buzunarele gălăţenilor. În general, adorata ciorbă porneşte de la nouă lei şi poate urca până la 15 lei. Pe Faleza Inferioară a Dunării, una dintre puţinele oaze de aer curat şi verdeaţă ale oraşului, o ciorbă de burtă la restaurantul Nic-Nic costă 12 lei, la Malnaş - 13 lei, în timp ce la restaurantul Pescăruş gălăţenii pot plăti pentru o porţie doar 10 lei. La restaurantul Popasul de la Dunăre, ciorba de burtă costă 11 lei. Pe Faleza Superioară, restaurantele Insula şi Dakota vând preparatul cu 10, respectiv, 13 lei, în timp ce la capătul opus al Falezei, la restaurantul Perla Dunării (Turnul TV), o ciorbă de burtă se vinde cu 13,5 lei. În Centrul Galaţiului, clienţii pot găsi renumita ciorbă chiar şi cu nouă lei, la restaurantul Crama Haiducească.  La restaurantul Hazard plătim pentru o ciorbă 10 lei, în timp ce la Cozy preţul este de 14 lei. În apropiere de strada Domnească, la restaurantul Serafin 2, gălăţenii achită pentru o ciorbă de burtă 10 lei, în timp ce la Cafe Anglais - 12 lei. Într-unul dintre cele mai „vechi” restaurante ale oraşului, La Cosoreanu, preţul practicat pentru amintitul preparat este de 12 lei.

Legendele urbane indică faptul că "paradisul" ciorbarilor este o cârciumă situată în Bariera Traian. Locul (care nu arată chiar ca-n basme) este cunoscut sub numele  "La nea Jan", iar preţul unei porţii duble este de 15 lei. Cunoscătorii se jură că gustul e nemaipomenit. O fi!

Citit 9275 ori Ultima modificare Joi, 25 Iulie 2013 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.