Apelul Fundaţiei Cuvântul Întrupat: Donează un ban pentru un ghiozdan!

Apelul Fundaţiei Cuvântul Întrupat: Donează un ban pentru un ghiozdan!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Abandonul şcolar este în creştere, iar una dintre principalele lui cauze este lipsa resurselor financiare şi materiale. Conştientă de toate acestea, Fundaţia Cuvântul Întrupat vă cere ajutorul în locul copiilor care, în caz contrar, ar fi puşi în situaţia de a cerşi. „În Galaţi suntem peste 200.000 de oameni. Dacă fiecare am dona câte un ban, cea mai mică monedă emisă în România, s-ar strânge 2.000 de lei, iar dacă donaţia ar fi repetată de trei ori, adică o donaţie pe lună în perioada august-octombrie, cei 6.000 de lei ar fi de ajuns să cumpărăm ghiozdane şi rechizite pentru cei 40 de copii de la Centrul Comunitar „La Vale” care au nevoie de sprijin pentru a merge la şcoală în această toamnă. Aşadar, vă invităm să aduceţi donaţia dumneavoastră la urnele amplasate în oraş sau la sediul nostru din strada Dogăriei nr. 111, foarte aproape de Spitalul CFR. Darul dumneavoastră din suflet va face diferenţa în viaţa unui copil ce se va bucura de o geantă de şcoală nou-nouţă, plină cu toate cele necesare”, face apel Fundaţia Cuvântul Întrupat. Vă stă în putere să ajutaţi un copil să meargă la şcoală!

Citit 1454 ori Ultima modificare Luni, 26 August 2013 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.