13 noiembrie/ Sfântul Ioan Gură de Aur

13 noiembrie/ Sfântul Ioan Gură de Aur
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sfântul Ioan Gură de Aur este cinstit de Biserica noastră în 13 noiembrie, fiind considerat unul dintre cei Trei Ierahi din Biserica Primară Creştină. S-a născut în Antiohia Siriei, pe la 344, într-o familie foarte bogată. A beneficiat de o pregătire pe măsură la Atena, în Grecia şi o vreme a practicat avocatura. Este însă cucerit de frumuseţea lui Dumnezeu şi îşi începe nevoinţa în pustietatea munţilor Antiohiei. A fost botezat de Episcopul Meletie al Antiohiei. Rugăciunea în sihăstrie o îmbină cu slujirea în mijlocul oamenilor, fiindcă păcatul, ca şi acum, se înmulţise. A urcat la rangul de Episcop al Antiohiei şi apoi la cel de Patriarh al Constantinopolului. Cuvântările sale - adeseori, mustrătoare - îi aduc bucurii, dar şi neplăceri. Certat cu păcatele grele, Sfântul Ioan Gură de Aur o critică inclusiv pe împărăteasa Eudoxia care luase cu forţa via unei văduve. Un motiv pentru ca Eudoxia să-l trimită în exil.

După o călătorie epuizantă, ajunge în Armenia, la Cucuz, unde este răpus de omeneştile neputinţe trupeşti. A trecut la Domnul în anul 407, dar cuvintele sale au valoare normativă în întreaga Biserică. Este Dascăl, Stâlp şi Sfânt al Bisericii lui Hristos. Mai este pomenit pe 27 ianuarie, dar şi pe 30 ianuarie, când sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Citit 1476 ori Ultima modificare Marți, 12 Noiembrie 2013 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.