PAMFLET/ Mişcarea Populară încearcă să racoleze şi pesedişti: "Când ajungem la putere vă triplăm şpăgile"
Foto: Fotografie trucată

PAMFLET/ Mişcarea Populară încearcă să racoleze şi pesedişti: "Când ajungem la putere vă triplăm şpăgile"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Partidul Mişcarea Populară caută cadre de nădejde pentru a pune bazele unei formaţiuni politice cu adevărat serioase. Astfel, potrivit unor surse politice, liderii PMP le promit în special pesediştilor că le vor tripla valoarea şpăgilor dacă se înscriu la ei în partid, cu condiţia ca următoarele alegeri să îi aducă la guvernare. "Veţi primi de trei ori mai multă şpagă. În plus, nu va mai exista nicio zi întârziere la plata şpăgilor", susţin membrii PMP.

Un gălăţean susţine că a primit o factură corectă de la Apaterm

Surpriză de proporţii în cazul unui cetăţean racordat la sistemul public de termoficare. El susţine că asociaţia din care face parte i-a facturat corect consumul de căldură şi apă caldă pe luna decembrie. "E posibil să asistăm la o premieră, vom verifica să vedem dacă s-a mai întâmplat aşa ceva", au declarat surse din Primăria Galaţi.

Passage şi-a triplat cifra de afaceri: A deschis un punct de lucru la Brăila

Lanţul de şaormării Passage o duce din ce în ce mai bine. După ce a dat tunul în Galaţi cu patru amplasamente, proprietarul Passage a reuşit să îşi tripleze cifra de afaceri cu numai o şaormărie dechisă la Brăila. "Dacă ştiam că e aşa, deschideam de la bun început numai la Brăila. Cele patru şaormării din Galaţi, care oricum merg bine de tot, nu reuşesc să vândă împreună cât vindem la Brăila într-un singur loc", a declarat directorul de Marketing de la Passage.

Un gălăţean a provocat un accident în lanţ la Brăila: A boţit cinci căruţe deodată

Un şofer gălăţean neatent riscă să fie zdravăn amendat de poliţiştii de la Rutieră după ce a provocat un groaznic accident la Brăila. Pentru că nu a acordat prioritate în intersecţia dintre două uliţe, şoferul gălăţean a intrat în plin în cinci căruţe care circulau regulamentar. "Din fericire, niciun vizitiu brăilean nu a fost accidentat, însă căruţele au fost aproape distruse în urma impactului violent. Pagubele sunt destul de însemnate, şoferul va trebui să plătească în jur de 28 de lei pentru refacerea căruţelor", a declarat poliţistul care a anchetat accidentul. Şoferul gălăţean s-a apărat declarând că a încercat să evite o haită de lupi care i-a ieşit în cale.

Cerere inedită a unui grup de bărbaţi: "Ziua Îndrăgostiţilor să fie mutată pe 29 februarie"

Peste 500 de bărbaţi de bine au făcut un grup pe Facebook prin care cer ca sărbătoarea îndrăgostiţilor să nu se mai ţină pe 14 februarie, ci pe 29 februarie. "Dorim să le facem fericite pe soţiile şi prietenele noastre şi de aceea am vrea să legăm Ziua Îndrăgostiţilor de 1 martie. Să fie două zile la rând în care să celebrăm şi să ne declarăm iubirea faţă de consoartele noastre", se arată în manifestul grupului. De asemenea, acelaşi grup a cerut contopirea Valentine's Day cu Dragobetele. "Mai multă iubire într-o singură zi. Ai dublu avantaje, senimentele vor fi de două ori mai puternice. În plus, scăpăm şi noi mai repede, ca să mergem la cârciumă", susţin membrii grupului.


Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1185 ori Ultima modificare Vineri, 14 Februarie 2014 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.