Un bărbat ar fi fost UCIS de CĂLĂTORI după o tentativă de FURT

Un bărbat ar fi fost UCIS de CĂLĂTORI după o tentativă de FURT
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un român a fost ucis în imprejurări misterioase la metroul din capitala Italiei. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost descoperit vineri, în jurul orei 23,30, în staţia de metrou Vittorio Emanuele din Roma. Era în agonie şi a murit la scurt timp după ce a fost dus la spital. Cauza decesului nu a fost încă stabilită, scrie La Repubblica, on line, însă poliţiştii au un scenariu sinistru: românul ar fi fost un hoţ de buzunare care a încercat să jefuiască, la metrou, câţiva călători, însă a fost prins şi linşat de aceştia.

Pe baza informaţiilor primite de la anchetatori, jurnaliştii ziarului La Repubblica au încercat să reconstruiască circumstanţele morţii românului.

Primul scenariu, bazat pe mărturia unui pasager, este că românul ar fi fost prins de mai mulţi călători care l-au agresat.

Românul, împreună cu un complice, momentan neidentificat, ar fi furat portofelul unui turist, însă victima şi-a dat seama şi a atras atenţia asupra hoţului. Nu se ştie însă ce s-a întâmplat cu românul, dar a fost găsit la scurt timp după incident într-o baltă de sânge, în agonie. Complicele, descris drept “un bărbat în cămaşă albă”, a reuşit să scape.

Poliţia nu exclude însă nici posibilitatea ca omul să fi suferit un infarct sau pur şi simplu să fi căzut pe scări în timp ce încerca să fugă. Imaginile de pe camerele de supraveghere ar putea face mai multă lumină în acest caz, speră anchetatorii.

Cazul rămâne în continuare misterios, deoarece informaţiile date de poliţişti şi de presa italiană sunt contradictorii: nu se ştie dacă victima provenea din România sau din Republica Moldova.

Presa din Italia a comparat acest caz cu cel al Maricicăi Hahaianu, românca ucisă la metrou de un italian în 2010.

Citit 1978 ori Ultima modificare Luni, 09 Iunie 2014 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.