Plopi retezaţi cu acte în regulă

Plopi retezaţi cu acte în regulă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ar trebui să fim mândri că, prin „activităţi specifice muncii informative”, am reuşit să aflăm la solicitarea cui au fost tăiaţi copacii din faţa Restaurantului Continental! * Cică arborii respectivi erau pe cale de prăbuşire * O locatară din zonă infirmă această justificare *

În perioada în care plopii umplu oraşul cu puf, la telefoanele redacţiei cititorii ne cer imperios să scriem că arborii cu pricina trebuie tăiaţi pentru a fi sădiţi în locul lor tei sau orice altă specie de copaci ornamentali. Apoi, când plopii au ieşit din faza (ce-i drept incomodă pentru alergici şi nu numai) a înfloririi, ni se reclamă situaţiile în care sunt tăiaţi de angajaţii Administraţiei Domeniului Public. Şi,  în peste 90 la sută dintre cazuri, documentându-ne, aflăm că tăierea s-a făcut la solicitarea unor asociaţii de locatari, cu toate aprobările necesare.

O astfel de sesizare ne-a fost făcută şi marţi. Doamna Anca Roşca  s-a declarat profund scandalizată de punerea la pământ a trei plopi din faţa restaurantului Continental şi a blocurilor apropiate:

„Pentru că în sufletul şi în mintea lui nu avea loc iubirea de Dumnezeu şi de creaţia Sa, onorabilul cetăţean din Centru s-a gândit să ucidă trei plopi falnici şi sănătoşi. Nu supărau pe nimeni, dăruiau oxigen, umbră şi ce-i drept doar două săptămâni pe an aruncau cu pufuleţi în alergica societate orăşenească. Străjuiau blocul în care locuiesc, de zeci de ani. Doamne cât îmi va lipsi umbra lor binefăcătoare ! Mult prea lăudata Agenţie de Protecţie a Mediului  este minunată, dar parcă ar lipsi cu desăvârşire !”.

Pe fir, către sursă

Am contactat mai întâi Administraţia Domeniului Public. Iniţial, am fost pasaţi la serviciul Zone verzi, de unde am aflat numărul de mobil al unui domn care se ocupă personal de tăierea copacilor. Când ne-am recomandat şi i-am spus ce ne interesează, a închis. Am sunat din nou şi, în cele din urmă, ne-a răspuns cu arţag că în Primărie doar purtătorul de cuvânt poate oferi informaţii. Oricât de banale ar fi acestea.

Acceptând şi considerând firesc un anume circuit al anumitor informaţii (de exemplu, cele cu impact deosebit asupra opiniei publice sau de uz intern), imposibilitatea de a afla, în mod direct, la solicitarea cui s-a făcut tăierea unui copac, ne-a sugerat omerta siciliană (evident, metaforic vorbind).

Mă rog, ne-am conformat şi am contactat purtătoarea de cuvânt, căreia, conform cutumei, i-a luat ceva timp să ne poată furniza banala informaţie. După încă două reveniri insistente la numărul său de telefon mobil, văzând că nu ne lăsăm, finalmente (adică spre sfârşitul programului său de lucru) ne-a oferit „preţioasa” informaţie:

„Cei trei plopi au fost tăiaţi la solicitarea reprezentanţilor Asociaţiei de proprietari 845 - Egreta II, precum şi a conducerii restaurantului Continental pe motiv că prezintă pericol de prăbuşire. Au fost obţinute toate avizele, inclusiv cel al Agenţiei de Protecţie a Mediului”.

Agenţie care de fapt nu mai trebuie să aprobe decât tăierea anumitor arbori, din specii rare, protejate. În rest, „banalii” plopi pot fi tăiaţi de ADP şi fără aviz de mediu.

Şi apropo de banalii plopi, e drept că în timpul furtunilor mai strivesc maşini (uneori cu tot cu şofer şi pasageri) şi că două săptămâni pe an fac aerul irespirabil, dar în restul timpului produc o cantitate uriaşă de oxigen. Nu încape însă nicio discuţie în privinţa faptului că arborii uscaţi (uşor de recunoscut acum după lipsa frunzelor) trebuie tăiaţi !

Citit 1234 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.